Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

casa alba palatul administrativDupă o lungă perioadă marcată de linişte, în care Comisia de Disciplină nu s-a reunit niciodată timp de circa doi ani, în ultimele luni a "curs" cu sesizări la Primăria Ploieşti. Primarul municipiului, Adrian Dobre, a confirmat astăzi că sunt peste 10 subalterni care au ajuns în perioada recentă sau urmează să ajungă în faţa Comisiei interne de Disciplină, din cauza unor presupuse abateri.

Edilul a precizat că în faţa acestei comisii au ajuns funcţionari de la mai multe compartimente ale Primăriei Ploieşti, dând ca exemplu direcţiile de Patrimoniu, Juridic şi Economic. "Sunt peste 10 funcţionari, printre care şi persoane care au mai multe situaţii pentru care trebuie să dea explicaţii în faţa comisiei", a declarat primarul Ploieştiului, evitând să ofere exemple concrete până la finalizarea cercetărilor disciplinare.

În cazul în care ar fi găsiţi vinovaţi, aceşti funcţionari din Primăria Ploieşti riscă, în funcţia de numărul de abateri disciplinare şi gravitatea acestora, sancţiuni care pot porni de la o mustrare scrisă sau o reducere cu 10% a salariului timp de câteva luni şi pot ajunge până la încetarea raporturilor contractuale.

Back To Top