Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

lucrari scoliDupă ce, în 2017, autorităţile ploieştene au aprobat lista cu lucrările necesare în unităţile de învăţământ abia după începerea vacanţei mari, pierzând timp preţios în care ar fi putut efectua igienizări, reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie fără a afecta cursurile, în acest an reprezentanţii Primăriei s-au mişcat mai repede, iar Consiliul Local a aprobat, în şedinţa ordinară din luna aprilie, lista de lucrări.

Conform hotărârii adoptate miercuri de forul legislativ al Ploieştiului, în vacanţa de vară sunt prevăzute lucrări de reparaţii 17 licee sau colegii, 25 de şcoli generale, 33 de grădiniţe şi 6 creşte din municipiu. 

Lucrările merg de la banale igienizări până la reparaţii ale grupurilor sanitare, faţadelor sau acoperişurilor, cu menţiunea că, dacă mai apar probleme grave pe parcurs, lista poate fi suplimentată.

Bugetul alocat în 2018 este în valoare de 2,5 milioane de lei cu tot cu TVA, iar lucrările vor fi executate de societăţile selectate de Primărie în urma unei licitaţii care s-a finalizat anul trecut, undeva pe la mijlocul verii.

Back To Top