Nemulţumit că proiectul pentru preluarea terenului la fosta unitate militară de pe strada Torcători, necesar pentru viitorul spital municipal de urgenţă, este "tergiversat" şi reclamând că aleşii din PSD şi ALDE vor să nu se facă spitalul ca să aibă ce să-i reproşeze în campania electorală, primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, face un nou apel public către cetăţeni, invitându-i să asiste la şedinţa de miercuri a Consiliului Local în care proiectul ar urma să fie discutat din nou.
Propunerea privind preluarea terenului fusese aprobată în 2017, însă într-o formă cu 9 hectare, dar între timp Ministerul Apărării, actualul proprietar, a decis să facă o dezmembrare în două loturi şi să-şi păstreze 2 hectare. Primarul Adrian Dobre a iniţiat, în toamna anului trecut, un nou proiect de hotărâre pentru preluarea parcelei rămase, de circa 7,2 hectare, însă acesta a fost amânat sau refuzat în mai multe rânduri. Edilul a făcut marţi un apel public către ploieştenii interesaţi de subiect, probabil în speranţa că presiunea din partea societăţii civile îi va determina pe consilierii care până acum s-au opus să accepte într-un final propunerea sau măcar să-şi nuanţeze poziţia. Adrian Dobre reclamă că preluarea terenului de pe strada Torcători este tergiversată în mod deliberat de majoritatea PSD-ALDE şi susţine că reprezentanţii celor două formaţiuni, în ciuda declaraţiile publice, nu doresc să se realizeze viitorul spital.
"Văd că se caută noi motive de a tergiversa transferul terenului. Municipiul Ploieşti are nevoie de un Consiliu Local care să nu mai amâne proiectele importante, de un Consiliu Local care să stabilească oportunitatea unor astfel de proiecte, mai ales când Direcţia Juridică şi Direcţia Economică ne transmit că toate lucrurile sunt în regulă. Unii adversari politici vor să transforme acest lucru, realizarea sau nerealizarea spitalului, într-o armă de luptă în campania electorală", a declarat marţi Adrian Dobre, într-o conferinţă de presă organizată în Primăria Ploieşti. Edilul a vorbit despre motivele invocate de consilierii PSD-ALDE, care solicitau un protocol ferm cu Ministerul Apărării şi ANL, amintind că în 2017 proiectul similar, atunci pentru 9 hectare, fusese aprobat fără să fi existat acest protocol. "Acest protocol propus nu aduce niciun lucru în plus, nu este nevoie de aşa ceva. Punând condiţii suplimentare, care nu sunt necesare, ei nu fac decât să întârzie acest proiect", a mai criticat primarul, argumentând că s-a interesat cum au reuşit alte primării să obţină terenuri de la MApN şi că peste tot a fost aceeaşi procedură ca aceasta propusă de el.
Protocolul fusese propus în contextul în care, prin acordul cu ministerul, administraţia ploieşteană s-ar obliga să realizeze, pe o parte din acest teren, 80 de locuinţe pentru cadre militare, Adrian Dobre declarând pe această temă că a primit deja o adresă oficială prin care ANL se arată dispusă să le construiască într-un termen de maxim zece ani, în timp ce mai mulţi consilieri ai PSD şi ALDE reclamau că Primăria şi-ar asuma o obligaţie pe care altă instituţie ar trebui s-o îndeplinească şi, automat, nu sunt de acord să voteze până nu au o garanţie fermă că ANL o să se ocupe de lucrări.
Consiliul Local Ploieşti, forul legislativ al municipiului, se reuneşte miercuri, de la ora 13.00. Proiectul privind spitalul nu apare pe ordinea de zi comunicată oficial, însă va fi prezentat la începerea şedinţei pe o listă cu proiecte suplimentare propuse pentru a fi introduse în dezbatere, a mai explicat primarul Dobre.