Prezent la Actualitatea LIVE, consilierul local George Botez a criticat vehement mandatul fostului primar al Ploieștiului, Adrian Dobre.
„Sunt câteva zone care sunt de importanță capitală pentru un oraș, dar teoria spune că un oraș nu trăiește numai din mari investiții. Omul, ca să fie fericit, are nevoie și de lucruri mici și permanente, să vadă că cineva are grijă de nevoile lui. Însă, atunci când am probleme legate de discuția cu Rosalul, atunci când am probleme legate de o extindere a rețelei de apă și canalizare în niște zone în care și cetățenii respectivi plătesc impozite, în momentul în care durează doi ani și jumătate o negociere cu furnizorul de energie termică și se face atât tam-tam pe faptul că s-a prelungit contractual, dar condițiile sunt în defavoarea Ploieștiului, toate acestea au fost momente tensionate bazate pe niște decizii ale primarului, decizii pe care eu, nu ca pesedist, ci ca cetățean al Ploieștiului și ca specialist în zona comercială nu le-am înțeles. Primarul actual nu este într-o poziție confortabilă”, a declarat George Botez.
Urmăriți întreaga emisiune