Prezent la Actualitatea LIVE, Marius Constantin, primarul orașului Băicoi, și-a prezentat obiectivele acestui mandat.
„Am avut o întâlnire importantă la București cu oameni care au putere de decizie în Guverbul României și pot să spun că, până la sfârșitul anului 2024, Băicoiul va deveni cu adevărat un oraș european. Vorbim de foarte multe proiecte îndrăznețe care nu vor fi abordate prin intermediul bugetului local, ci prin proiecte europene. Vă spun câteva din obiectivele pe care le doresc puse în practică: să începem să îngropăm rețeaua electrică, să construim cinematograful, proiect aflat deja în derulare, să avem parcuri, școli modern, să avem transport public, deoarece astăzi de acest serviciu este coordonat de Consiliul Județean, să avem o alimentare cu apă așa cum trebuie și la un preț care să fie suportabil, să avem un sistem de canalizare care să funcționeze așa cum trebuie. Acestea sunt obiectivele acestui mandat, prin acestea vrem să aducem la un nivel european acest oraș”, a declarat Marius Constantin.
Urmăriți întreaga emisiune .