Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Doi operatori au contestat la CNSC caietul de sarcini de la licitaţia pentru curăţenia căilor publice şi deszăpezire în Ploieşti. În timp ce prima a fost respinsă, a doua contestaţie, venită în ultima zi înainte de deschiderea ofertelor, e încă în analiză şi întârzie procedura, care ar trebui să se încheie, ca să nu ajungem într-o stare de urgenţă, până la mijlocul lunii septembrie.

Potrivit unor surse, contestaţiile la caietul de sarcini au fost depuse de operatorii Rosal şi Romprest, prima fiind respinsă, în timp ce a doua e în analiză la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Pentru că a venit chiar înainte de deschiderea ofertelor, aceasta dă peste cap, cel puţin pentru câteva zile, calendarul procedurii de achiziţie.

Termen limită

Licitaţia vine după ce autorităţile ploieştene au decis în luna mai să rezilieze contractul pentru curăţenie şi deszăpezire, dintre Primărie şi Rosal, care nu trebuie confundat cu acordul pentru ridicarea gunoaielor, care e încheiat de ADI Deşeuri. După notificarea transmisă operatorului, rezilierea s-a produs la 18 iunie, însă legislaţia de profil prevede o perioadă de asigurare a continuităţii, prin care operatorul e obligat să mai presteze serviciile cel mult încă 90 de zile, ceea ce înseamnă că un nou contract ar trebui semnat până undeva la 16 septembrie, ca să nu se ajungă la alte complicaţii şi urgenţe.

Back To Top