Categorie: Administraţie

Primăria Ploiești anunţă public că nu vor fi probleme în susținerea subvenției pentru energia termică facturată către populație în iarna 2021 - 2022, ploieștenii urmând să plătească același preț ca în sezonul rece anterior.

Într-un comunicat de presă transmis astăzi, administraţia locală precizează că există varianta unor rectificări de buget pe parcursul anului, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată până acum, iar primarul Andrei Volosevici reclamă "dorinţa unora de a se introduce panică în rândul populației", în replică la un comunicat de presă în care PSD Ploieşti îşi exprima îngrijorarea după modificarea tarifului. "În ciuda speculațiilor vehiculate în ultima perioadă, executivul ploieștean îi asigură pe locuitorii municipiului Ploiești că se va menține același preț la energia termică facturată către populație, respectiv tariful aprobat de Consiliul Local al Municipiului Ploiești prin HCL 394/31.10.2019, care este în cuantum de 186,97 lei/Gcal fără TVA (222,49 lei/Gcal cu TVA), urmând ca municipalitatea să asigure în continuare subvenția prețului la energie termică", se arată în comunicat.

Pe acelaşi subiect: Consiliul Local Ploiești a votat majorarea tarifului la gigacalorie, PSD amenință cu instanța

"Consider că îngrijorarea unora ar trebuie să fie asumată. În ciuda dorinței de a se introduce panică în rândul populației, autoritatea publică locală anunță foarte clar faptul că subvenția la căldură va fi susținută și în iarna viitoare, prin mecanisme financiare bine stabilite, respectiv prin rectificări bugetare, așa cum am procedat de fiecare dată, spre binele ploieștenilor.  În consecință, populația vă plăti în continuare același tarif la Gcal de 222,49 lei/Gcal cu TVA", a subliniat, în acest context, primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici.

 

Back To Top