Categorie: Administraţie

În prezent nefolosită, fosta baie publică din Ploieşti urmează să fie cedată gratuit către Serviciul de Ambulanţă Judeţean, la solicitarea SAJ, pentru amenajarea unui punct de lucru secundar. Noua staţie de ambulanţe urmează să ducă la scurtarea considerabilă a timpului de intervenţie în caz de urgenţe în mai multe cartiere, a anunţat primarul Andrei Volosevici.

Aici ar urma să fie staţionate între şase şi opt echipaje de ambulanţă. Solicitarea a fost transmisă de SAJ Prahova şi urmează să fie dezbătută astăzi de Consiliul Local Ploieşti. Proiectul prevede cedarea gratuită a imobilului şi terenului de la fosta baie publică, pe o perioadă de zece ani.

Reducerea timpului de intervenție în caz de urgențe majore

"Siguranța şi sănătatea ploieștenilor sunt o prioritate pentru mine! De aceea, am fost alături de cadrele medicale ori de câte ori ne-au solicitat sprijinul, de la dotările spitalelor aflate în subordinea municipalității la activitățile de donare de sânge organizate la sediul primăriei în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie. De data aceasta, am răspuns pozitiv la solicitarea Serviciului de Ambulanță Prahova. Prin proiectul de hotărâre pe care îl supun astăzi aprobării Consiliului Local, doresc să sprijinim SAJ prin transmiterea cu titlu gratuit a imobilului din str. Romană nr. 81. Astfel, prin realizarea unui nou punct de lucru al Serviciului de Ambulanță în zona de nord-est a municipiului vom contribui la reducerea timpului de intervenție în caz de urgențe majore. Prin acest proiect, va creşte numărul de echipaje de intervenție de la 13 -15 cu încă 6-8 echipaje, în funcție de necesitate", a afirmat Andrei Volosevici, într-o declaraţie făcută marţi, înainte de şedinţa Consiliului Local.

"Îmi doresc să dezvoltăm infrastructura medicală la nivelul municipiului Ploiești şi să creștem gradul de satisfacție al ploieștenilor în ceea ce privește serviciile oferite de unitățile medicale aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești. Le mulțumesc, pe această cale, tuturor cadrelor medicale pentru efortul extraordinar depus în acest ultim an", a mai declarat primarul municipiului Ploieşti.

Back To Top