Consiliul Local Ploiești a aprobat, marți, un regulament privind accesul copiilor și tinerilor pe terenurile de sport ale unităților de învățământ din municipiu, în afara orelor de curs și în vacanțe.
Proiectul aprobat astăzi de aleșii locali prevede ca accesul pe aceste terenuri să fie gratuit. Regulamentul făcea referire și la un program care să țină cont de intervalele orare și perioadele în care în școli se derulează cursuri, însă inițiativa, înainte de a fi adoptată, cu unanimitate de voturi, a fost modificată printr-un amendament adus de viceprimarul Magdalena Trofin, car a arătat că ar trebui ca programul de acces să fie stabilit la nivelul fiecărei unități de învățământ, în funcție de orarul propriu.
Regulamentul privind accesul pe terenurile de sport din Ploiești
Regulamentul adoptat de CL Ploiești vizează terenurile de sport în aer liber ale școlilor de stat din municipiu. Accesul va fi permis gratuit, elevilor și studenților care au domiciliul sau învață în Ploiești, pe baza carnetului de elev sau a legitimației de student.
Pentru copiii sub 10 ani, accesul va fi permis numai dacă minorul este însoțit de o persoană majoră.