Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Consiliul Local Ploieşti a aprobat astăzi noile tarife pentru curăţenia căilor publice şi deszăpezire, care vor fi practicate de operatorul Blue Planet Services, care a semnat tot astăzi un contract pentru prestarea acestor servicii în următoarele trei luni.

O analiză comparativă arată că noile tarife sunt mai mici, la toate capitolele, decât cele care erau practicate până acum de Rosal în contractul cu Primăria, însă apar şi categorii noi de tarife, unele dintre ele cu valori substanţiale. De exemplu, unde înainte plătea 318,99 lei pe tonă pentru dezafectarea depozitelor necontrolate, acum Primăria va avea de ales când dă comanda, în funcţie de specific, între trei servicii noi, mai precis încărcat manual şi transportat deşeuri stradale, încărcat manual şi transportat deşeuri abandonate pe domeniul public şi respectiv încărcat mecanizat şi transportat deşeuri abandonate pe domeniul public, cu valori între 522,32 şi 545,13 lei pe tonă, toate fiind preţuri fără TVA.

Alte tarife noi sunt cele pentru măturatul mecanizat al trotuarelor şi platourilor pavate sau asfaltate - 14,80 lei la mia de metri pătraţi şi pentru spălatul acestor zone şi al mobilierului stradal şi parcărilor - 33,94 lei.

Pe acelaşi subiect: Rosal, înlocuită oficial cu Blue Planet. Primăria Ploieşti a semnat azi contractul cu noul operator

Sunt şi tarife care au fost comasate, de exemplu cel de 55,30 lei pe tonă pentru încărcatul şi transportul zăpezii şi cel de 17,57 lei pentru gheaţă au fost prinse acum într-un singur tarif, de 53,17 lei, pentru zăpadă şi gheaţă.

În rest, la toate categoriile care s-au menţinut, noile tarife sunt mai mici decât cele vechi, potrivit datelor prezentate de Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti. De exemplu, măturatul mecanizat al carosabilului costa până acum 15,91 lei fără TVA la mia de metri pătraţi, iar noul tarif rezultat în urma negocierii este de 8,92 lei, curăţatul manual al rigolelor s-a ieftinit de la 344,27 la 308,62 lei pe kilometru liniar, iar spălatul carosabilului a trecut de la 17,07 la 13,74 lei la mia de metri pătraţi. În schimb, apar şi acele tarife noi despre care vă spuneam şi pentru care nu există un corespondent. O altă noutate, spre exemplu, va fi montarea de coşuri de gunoi, care nu figura în vechiul plan tarifar. Aici, Primăria ar urma să plătească 91,10 lei pentru un coş din PVC montabil pe stâlp sau 480 de lei fără TVA pentru unul amplasat la sol, făcut din beton sau metal.

Back To Top