iluminatul festiv Ploiești
Categorie: Administraţie

Primăria Ploiești a anunțat că, anul acesta, iluminatul festiva va fi aprins în seara de 30 noiembrie, în cadrul unui eveniment pentru desfășurarea căruia, în centrul municipiului, vor fi impuse restricții de circulație.

Decorațiunile de sărbători vor fi puse în funcțiune pe 30 noiembrie, la ora 18.00, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Ploiești: “Momentul oficial de deschidere a iluminatului public ornamental de sărbători, în municipiul nostru, va avea loc în fața sediului municipalității, din Piața Eroilor nr. 1 A, iar la eveniment vor participa primarul Andrei Liviu Volosevici și cei doi viceprimari ai municipiului Ploiești, Magdalena Trofin și Daniel Nicodim”.

Iluminatul festiv decorează 29 de zone din Ploiești

Potrivit informațiilor furnizate de administrația locală, 12 milioane de beculețe vor lumina Ploieștiulul, în luna decembrie. Primăria a pregătit, anul acesta, iluminatul festiv de sărbători în 29 de zone ale orașului nostru. În cartiere, zona centrală și în Parcul Municipal Ploiești Vest au fost împodobiți brazii existenți, au fost montate figurine 2D și 3D, plase cu lumini sau ghirlande luminoase de exterior. De asemenea, intrările în orașul nostru au fost împodobite cu lumini de Crăciun.

În total, Ploieștiul va fi luminat, în acest an, de 12 milioane de beculețe decorative. Instalațiile din tot orașul vor fi aprinse simultan marți seară.

Circulație rutieră oprită pentru mai mult de două ore

“Pentru buna desfășurare a acestui eveniment și pentru ca ploieștenii să se bucure din plin de frumusețea iluminatului festiv, s-a dispus oprirea circulației rutiere pe B-dul Republicii, de la Poșta centrală până la rodul din Piața Eroilor (Catedrala «Sf. Ioan Botezătorul»), în data de 30 noiembrie, în intervalul orar 17.45 -20.00”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Ploiești.

Ilustrație arhivă

 

Back To Top