sfinxul babele proces bucegi
Categorie: Administraţie

Tribunalul Vâlcea s-a pronunțat, săptămâna trecută, în procesul dintre Prahova și Dâmbovița, strămutat de la Curtea de Apel Ploieștia. Obiectul cauzei este stabilirea hotarului dintre județe, iar miza o reprezintă Babele și Sfinxul care, potrivit hotărârii în prima instanță, s-ar afla pe teritoriul județului Dâmbovița.

Anunțul privind câștigarea procesului a fost făcut de președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

“Mă bucur să le transmit dâmbovițenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Județean Dâmbovița a avut câștig de cauză în procesul cu județul Prahova, vecinii noștri susținând că atât Sfinxul, cât și Babele se află pe teritoriul lor.

Deși sentința de joi nu este definitivă, toate instanțele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale județului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul și Babele vor rămâne pe teritoriului județului nostru”, a transmis, duminică, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Tribunalul Vâlcea a stabilit că Babele și Sfinxul sunt în Dâmbovița

“Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, având ca obiect obligaţia de a face. Stabileşte limita hotarului administrativ ce separă cele două unităţi administrativ-teritoriale pârâte, Comuna Moroeni şi Oraşul Buşteni, pe amplasamentul indicat în Planul de situaţie cu stabilirea tronsonului linie de graniţă prin măsurători în varianta 1, depus la fila 67, vol. IV, dosar Tribunalul Dâmboviţa, avizat de către OCPI Dâmboviţa, ce constituie anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit în cauză de expert Guiu Aurel. Admite cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului formulată de Judeţul Dâmboviţa, reprezentat prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Oraşul Buşteni, formulată de Judeţul Prahova, reprezentat prin Consiliul Judeţean Prahova. Ia act că reclamantul Prefectul Judeţului Dâmboviţa nu a solicitat cheltuieli de judecată. Ia act că pârâta Comuna Moroeni şi-a rezervat dreptul de solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Respinge, ca neîntemeiată, cererea intervenientului accesoriu Judeţul Dâmboviţa, reprezentat prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, de acordare în cauză a cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la sediul Tribunalului Vâlcea” este soluția publicată pe portalul instanțelor de judecată.

Disputa administrativă dintre cele două județe durează de aproximativ 20 de ani. Față de hotărârile pronunțate de Tribunalul Vâlcea, Prefectura Prahova, Consiliul Județean Prahova și autoritățile locale din Bușteni au formulat deja recurs, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.

VEZI ȘI: JUSTIŢIE. Pierde Prahova platoul Bucegi?

Procesul a ajuns să se judece la Vâlcea după ce a fost strămutat de a Curtea de Apel Ploiești, la cererea autoritățillor din Dâmbovița. Aici se judeca recursul față de hotărârea pronunțată anterior de Tribunalul Dâmbovița și care dădea câștig de cauză județului vecin, în baza acelorași documente avizate de OCPI Dâmbovița la care face referire și cea mai nouă soluție dată de instanță.

Back To Top