iulian dumitrescu prahova UNCJR
Categorie: Administraţie

Președintele Consiliului Județean, Iulian Dumitrescu, a reprezentat Prahova la anunțat la întâlnirea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România cu premierul Nicolae Ciucă, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, pe tema bugetului de stat pe 2022.

La finalul ședinței, Iulian Dumitrescu a anunțat că județul va beneficia, anul viitor, de un buget mai mare decât în 2021. “Consiliul Județean Prahova va avea anul viitor un buget semnificativ mai mare decât cel prezent, cu care vom reuși să ducem la bun sfârșit multe din obiectivele de investiții pe care ni le-am asumat”, a transmis președintele Consiliului Județean Prahova.

VEZI ȘI: Iulian Dumitrescu anunţă că autorităţile prahovene au mai multe variante de finanţare pentru viitorul spital judeţean

Propunerile UNCJR  pentru Proiectul de buget pe anul 2022 agreate deja, la întâlnirea de vineri:

>>         Sumele de echilibrare pentru bugetele județelor, vor crește și se fundamentează ca valoare minimă de 350 de lei pe cap de locuitor, pentru anul 2022 față de 250 de lei pe cap de locuitor, cât este în prezent;

>>        Sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată, alocate pentru finanțarea cheltuielilor pentru drumuri județene vor crește în anul 2022 la 1 miliard lei,  față de 420 milioane lei cât este în anul 2021, din care suma de 600 de milioane se va asigura prin proiectul de buget pe anul 2022, cu angajamentul că diferența de 400 de milioane lei va fi asigurată la prima rectificare;

>>        Sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor (asistență socială și protecția copilului) se vor asigura în procent de 90% din bugetul de stat și 10% din bugetul propriu al județului, din valoarea standardelor de cost calculate conform H.G. 426/2020;

>>        Până la sfârșitul lunii ianuarie 2022 se vor elabora și aproba normele pentru aprobarea procedurii privind încasarea redevenței obținută prin concesionarea din activități de exploatare a resurselor la suprafață ale statului, astfel vor crește veniturile bugetelor locale din cotele încasate reprezentând redevențe din concesionare;

>>        Până în luna mai a anului 2022 se va elabora și aproba, prin modificare a H.G. 426/2020, actualizarea standardelor de cost pentru finanțarea asistenței sociale și protecția copilului, corelat cu standardele de calitate și evoluția prețurilor, în funcție de care se calculează sumele alocate pentru finanțarea activității de asistență socială.

“De asemenea, s-a agreat ca în cursul anului 2022 să se elaboreze și să se aprobe Codul finanțelor publice locale prin care să se stabilească repartizarea cotelor din impozitul pe venit pe unități administrativ teritoriale, criteriile de echilibrare pentru bugetele locale, analiza privind cuantumul impozitelor și taxelor locale, astfel încât să se asigure o predictibilitate în fundamentarea bugetelor, și nu modificarea în fiecare an, prin legile anuale ale bugetului de stat, a cotelor din impozitul pe venit și criteriilor de echilibrare”, se arată într-un comunicat al UNCJR.

Back To Top