Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

drum expres Ploiești-Găești traseu
Categorie: Administraţie

CNAIR și autoritățile din Prahova și Dâmbovița au căzut de acord asupra traseului viitor drum expre Ploiești-Găești, a cărui realizare ar urma să fie finanțată, în cea mai mare parte, din fonduri europene.

„De la început, am susţinut că Drumul Expres Ploieşti – Găeşti este o soluţie foarte bună şi mă bucur că, într-un final, susţinut şi de Guvern, acest proiect important va deveni realitate. Discuţiile dintre CJ şi CNAIR au avansat bine şi am aprobat traseul final al acestui drum. Speranţa mea este că acest proiect va prinde contur încă din anul 2024. Este un proiect de anvergură finanţat în cea mai mare proporţie din fonduri europene. Sunt două tipuri de beneficii pe care le are acest proiect pe care l-am susţinut şi promovat: 1) Pe de o parte, ar putea ajuta la descongestionarea traficului din judeţ. 2) Pe de altă parte, sunt beneficii economice majore, pentru că sunt localităţi care legate la reţeaua de transport de mare viteză din România ar deveni puncte viabile pentru construirea de parcuri industriale”, a declarat Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

VEZI ȘI: CJ Prahova a aprobat parteneriatul cu județul Dâmbovița și CNAIR, pentru construirea drumului expres Ploiești-Găești

Traseul final al drumului expres Ploiești-Găești a fost stabilit după mai multe runde de discuții. Pe tronsonul din Prahova, principala provocare a fost alegerea unui punct în care noua șosea să se intersecteze cu DN 1, varianta ca acest lucru să se întâmple în zona Centurii de Vest fiind exclusă din start, din cauza riscului de aglomerare a acesteia din urmă.

VEZI ȘI: Trei variante luate în calcul pentru "legarea" în DN1 a viitorului drum expres Găeşti-Ploieşti

“Din punct de vedere tehnic, profilul transversal al drumului va avea caracteristicile unui drum expres cu 2x2 benzi de circulație (3,5m/bandă), zonă mediană de 3 m și acostamente de 2x2,25m din care 0,75m benzi de încadrare cu aceeași structură rutieră ca a benzilor de circulație și 1,5m acostament consolidat. În cadrul studiului de trafic proiectantul va considera și analiza, încă din faza inițială de proiectare, opțiunea de a dezvolta drumul expres cu 2x2 benzi de circulație în drum expres cu 2x3 benzi de circulație pe sens sau aducerea la profil de autostradă”, au detaliat reprezentanții CJ Prahova, cae subliniază că acest drum expres ar urma să facă legătura între Oltenia şi Moldova, fiind o variantă suport mai scurtă pentru traficul care vine din zona de sud, pe relația Craiova- Pitești și care poate ocoli Bucureștiul în drum spre Moldova și Dobrogea de Nord.

Valoarea totală a studiilor este de 15.863.176,64 lei fără TVA, din care 85% Fonduri Externe Nerambursabile și 15% cofinanţare. Costurile de execuție sunt estimate la între 12 și 15 milioane de euro/km, fără TVA.

Back To Top