- 31 de localități, grupate în șase zone, ar putea beneficia de fonduri pentru înființarea de rețele de gaze prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
- CJ Prahova a anunțat, marți dimineață, că a depus cererile de finanțare.
- Autoritățile județene au prezentat, cu acest prilej, o situație defalcată privind proiectul gândit pentru fiecare zonă în parte.
Cele șase cereri de finanțare pentru obiectivul de investiții „Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în Județul Prahova“, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, au fost depuse luni, informează reprezentanții CJ cu privire la investiția care vizează 31 de comune. Acestea sunt grupate în șase zone conform acordurilor de parteneriate încheiate și aprobate atât prin hotărâri ale consiliilor locale, cât și ale Consiliului Județean Prahova.
“Per ansamblu, proiectul care va răspunde cerințelor de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul de distribuție a gazelor naturale va consta în introducerea a 1105,855 km de rețea de distribuție de gaze, la care se vor face şi 39.644 branșamente”, menționează informarea transmisă de Consiliului Județean Prahova.
Autoritățile județene au prezentat și situația detaliată pentru fiecare zonă cuprinsă în proiectul privind înființarea de rețele de distribuție gaze naturale.
VEZI ȘI: Proiect de aproape 34 de milioane de lei, pentru rețea de gaze, la Râfov. Comuna a depus independent solicitarea de finanțare pentru execuție lucrări
ZONA 1 - Comunele Colceag, Fulga, Boldești Grădiștea și Sălciile
Lungime reţea - 136,848 km
Număr branşamente – 4128 bucăţi (gospodării individuale şi obiective socio-culturale)
Beneficiari – 4212
Valoarea proiectului – 156,149,944.09 lei
ZONA 2 - Comunele Lapoș, Jugureni, Călugăreni, Fântânele, Vadu Săpat, Gura Vadului
Lungime reţea - 139,636 km
Număr branşamente – 4457 bucăţi
Beneficiari – 4405 de gospodării și 52 instituții publice
Valoarea proiectului - 169,818,900.08 lei
ZONA 3 - Comunele Șoimari, Chiojdeanca, Salcia, Apostolache, Gornet Cricov, Tătaru, Sângeru
Lungime reţea - 192,002 km
Număr branşamente – 6641 bucăţi
Beneficiari – 6815 (gospodării individuale, apartamente de bloc şi obiective socio-culturale)
Valorea proiectului - 250,775,151.46 lei
ZONA 4 - Comunele Cerașu, Ariceștii Zeletin, Starchiojd, Bătrâni, Posești, Cărbunești
Lungime reţea - 222,181 km
Număr branşamente – 7121 bucăţi
Beneficiari - 7061 de gospodării și 60 instituții publice
Valoarea proiectului - 267,673,749.08 lei
ZONA 5 - Comunele Teișani, Izvoarele, Măneciu
Lungime reţea - 210,40 km
Număr branşamente – 8970 bucăţi
Beneficiari - 9215 (gospodării individuale, apartamente de bloc şi obiective socio-culturale)
Valoare proiect - 347,885,747.40 lei
ZONA 6 - Comunele Talea, Adunați, Secăria, Șotrile, Valea Doftanei
Lungime reţea - 204,788 km
Număr branşamente – 8327 bucăţi
Beneficiari - 8281 de gospodării și 46 instituții publice.
Valoarea proiectului – 296,070,270.84 lei
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea