Categorie: Administraţie
  • La Ploiești vor fi turnate, în următoarele zile, scene dintr-o producție dedicată lui George Enescu.
  • Autoritățile locale au aprobat, deja, închiderea temporară a unor artere de circulație, pentru a permite derularea filmărilor.

Comisia Municipală pentru Transport a aprobat derularea acestor filmări în orașul nostru, săptămâna aceasta, în zona Palatului Culturii și pe Bulevardul Independenței, zone în care, marți și vineri, vor fi impuse restricții de circulație, astfel:

MARȚI –  28 IUNIE 2022:

-              între orele 11.00 și 18.00, va fi închisă circulația rutieră și va fi restricționat traficul pietonal pe str. Slt. Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu str. Emile Zola  - zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B);

-              între orele 18.00 și 24.00, se va închide circulația rutieră pe B-dul Independenței, tronsonul cuprins între Monumentul Vânătorilor (sensul giratoriu de la Gara de Sud) –  până la sediul Conpet;

-              între orele 19.00 și 20.00, pe B-dul Independenței, respectiv tronsonul cuprins între Piața Victoriei – sediul Regiei Autonome de Servicii Publice și sediul Casei Căsătoriilor, va fi permisă doar circulația autobuzelor, cu mențiunea că dirijarea acestora va fi asigurată de către echipaje de la Poliția Rutieră;

VEZI ȘI: Palatul Culturii din Ploiești, lăudat în recenzia CNN Traveller, după lansarea filmului Ocolul Pământului în 80 de zile. „Cea mai inteligentă mișcare!”

VINERI – 01 IULIE 2022:

-              între orele 18.00 și 22.00, se va închide circulația rutieră pe B-dul Independenței, respectiv tronsonul cuprins între Monumentul Vânătorilor (sensul giratoriu de la Gara de Sud) –  până la sediul Conpet,;

-              între orele 18.00 și 20.00, pe B-dul Independenței, respectiv tronsonul cuprins între Piața Victoriei – sediul Regiei Autonome de Servicii Publice și sediul Casei Căsătoriilor, va fi permisă doar circulația autobuzelor, cu mențiunea că dirijarea acestora va fi asigurată de către echipaje ale Poliției Rutiere.

Într-un comunicat transmis astăzi, municipalitatea precizează că, “de asemenea, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a permis deplasarea unui atelaj tras de cai, fără oprirea sau restricționarea circulației rutiere, însoțit de un echipaj al Poliției Locale Ploiești, în ziua de marți – 28.06.2022, în intervalul orar 18.00 – 19.00. Acesta va pleca din parcarea Palatului Culturii către B-dul Independenței, pe tronsonul B-dul Republicii - B-dul Independenței - Monumentul Vânătorilor”.

Bd. Independenței va fi închis și în weekend, pntru un campionat de karting.

VEZI ȘI: Circulație rutieră va fi închisă, în weekend, pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Back To Top