- Primăria Municipiului Ploiești a publicat, în transparență decizională, proiectul de hotărâre privind indexarea tarifelor practicate de societatea Apa Nova Ploiești S.R.L.
- Documentul se referă la tarifele propuse pentru eliberarea avizelor.
„În anul 2025 a fost aprobat HCL nr. 188/30.04.2025 privind aprobarea tarifelor practicate de societatea Apa Nova Ploieşti S.R.L. pentru prestarea unor servicii conexe serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, constând în eliberarea avizelor. S-a solicitat de către societatea Apa Nova Ploieşti S.R.L. actualizarea tarifelor cu Indicele Preturilor de Consum (IPC) de 109,69%”, explică raportul tehnic de specialitate atașat proiectului.
Potrivit Primăriei Ploiești, persoanele interesate pot formula/trimite, în scris, propuneri, sugestii sau opinii (cu valoare de recomandare) cu privire la proiectul de act normativ menționat, în termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data de 4 martie, ziua în care a fost publicat pe site proiectul în cauză. „Propunerile, sugestiile sau opiniile vor fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, respectiv la REGISTRATURA MUNICIPIULUI PLOIEȘTI sau la REGISTRATURA REGIEI AUTONOME DE SERVICII PUBLICE PLOIEȘTI sau pot fi transmise pe adresele de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în termenul menționat mai sus. Materialele transmise vor purta mențiunea «Proiectul de hotărâre privind indexarea tarifelor practicate de societatea Apa Nova Ploiești S.R.L. pentru prestarea unor servicii conexe serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, constând în eliberarea avizelor». Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, la linkul https://ploiesti.ro. Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris. Pentru cei interesați există posibilitatea organizării unei întâlniri, în care să se dezbată public proiectele de acte normative menționate mai sus, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație, în cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea datei și locului unde urmează să fie organizată”, menționează reprezentanții administrației locale.
Formularul pentru colectarea de propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare poate fi completat AICI.
Propunere - Tarife avize APA NOVA PLOIEȘTI

Citiți și: Intervenții pentru deratizare vor avea loc începând de luni, în Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană