Autoritățile locale au semnat, cu Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru proiectul „Modernizare șanțuri și construcții conexe în comuna Valea Călugărească”.
Primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, acuză conducerea Primăriei că a dezinformat Ministerul Dezvoltării în legătură cu valoarea anuală a subvenției pentru energia termică.
„Am sesizat Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi și Ministerul Dezvoltării”.
Mihai Polițeanu a avut o nouă reacție în spațiul public, pe tema termoficării, după ce primarul în funcție, Andrei Volosevici, a anunțat că nu va lua în considerare propunerea acestuia, de scumpire a tarifului plătit de populație pentru gigacalorie.
Primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, avertizează, într-un nou mesaj public, că „datoriile generate de termoficare vor ajunge la circa 50 de milioane de euro”.
„A continua așa cum este astăzi înseamnă să închidem șandramaua peste câteva luni pentru că Termo Ploiești va colapsa. Și consecința este că, apoi, fiecare va plăti prețul întreg, nesubvenționat. Și atunci va fi dramă”, explică acesta, argumentând, din nou, de ce consideră că este necesară acordarea unei subvenții mai mici de la bugetul local.
După ce primarul ales, Mihai Polițeanu, a expus într-o conferință de presă ținută miercuri situația delicată a termiei din Ploiești, reacția lui Andrei Volosevici nu a întârziat să apară. Edilul i-a asigurat pe cetățeni că „o creștere pentru bunici, părinți, familii tinere, nu poate fi acceptată”.
În aceeași zi, însă, primarul în funcție și-a contrazis propriile declarații făcute în spațiul public, printr-un mesaj trimis directorilor din Primăria Ploiești. „O să vă rog să pregătiți proiectele în sensul ăsta!” le-a transmis Volosevici.
Municipalitatea a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești - cartier Pictor Rosenthal”, în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027.
La scurt timp după anunțul primarului ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, privind propunerea sa de tarif la gigacalorie, primarul în funcție Andrei Volosevici a declarat public, la rândul său, că nu va înainta un proiect în acest sens, ci unul prin care va cere Consiliului Local ca prețul pentru termie plătit de populație să rămână neschimbat.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești care va avea loc astăzi se află un proiect care propune o posibilă variantă pentru plata sumelor aferente certificatelor CO2, datorate de Termo Ploiești către Fondul de Mediu.
Primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a susținut, miercuri, o conferință de presă pe tema termoficării.
Acesta a prezentat datoriile Primăriei Ploiești și ale operatorului de termoficare, subliniind în repetate rânduri că municipiul se află în „colaps financiar”.
Una dintre măsurile propuse pentru ieșirea din criză este majorarea tarifului la gigacalorie pentru populație
În prezent, ploieștenii plătesc cel mai mic preț din țară, iar primăria susține cu eforturi majore, subvenția la gigacalorie