Prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, a cerut ca reprezentanți ai mai multor instituții să verifice, prin sondaj, situația unităților de învățământ din județ, înainte de începerea anului școlar.
Comisia mixtă a efectuat controalele în 18 din totalul de peste 600 de grădinițe, școli, colegii și licee, iar vineri a dat publicității rezultatul acțiunilor.
Cele mai multe nereguli au fost constatate la un liceu din Ploiești, în internatul căruia funcționează și o grădiniță.
Mihai Polițeanu a anunțat, sâmbătă dimineață, suma pe care ar trebui să o împrumute Termo Ploiești, pentru a cumpăra gazul necesar asigurării încălzirii în următorul sezon rece.
Primarul ales atrage atenția, însă, asupra faptului că operatorul „cel mai probabil” nu poate contracta un nou credit până nu achită ultima rată din cel luat iarnă trecută, iar întârzierile deja înregistrate au determinat patru bănci să refuze acordarea unui împrumut.
Subiectul referitor la noul monument dedicat eroilor ploieșteni ai Revoluției din 1989 a fost dezbătut în ședința de joi a Consiliului Local Ploiești, în contextul introducerii, pe ordinea de zi, a unui proiect care prevede mutarea actualului monument în Parcul Municipal Vest.
Sculptura care îi va lua locul și pe care se vor regăsi numele martirilor a fost realizată anul trecut de artistul Nicolae Popa.
Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, a semnat, miercuri, cu primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, contractul în vederea realizării pasajul la intersecția drumului național cu DJ215.
Acesta ar urma să fie gata în cel mult doi ani și jumătate.