- Scris de Ioana POPA
Săptămâna viitoare începe, la Ploiești, distribuirea de pachete cu produse de igienă și curățenie asigurate de Uniunea Europeană.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Ploieștiul a fost inclus de autorități în zona infectată și în zona de control temporar pentru pesta porcină africană, având în vedere cazurile recent înregistrate, administrația locală anunțând noile măsuri care se impun în contextul confirmării unor focare în localități din apropierea municipiului.
Trei pietoni, cu vârste între 66 şi 72 de ani, au fost răniţi luni după-amiază, într-un accident rutier produs în municipiul Câmpina, după ce au fost loviţi de o ambulanţă aparţinând Spitalului Voila. Aceeaşi ambulanţă i-a şi dus pe cei trei până la Spitalul Municipal.
Aprobat în decembrie 2019, dar încă nepus în aplicare, regulamentul privind închirierea locurilor de parcare condominiale din Ploieşti urmează să fie pus din nou în dezbatere publică de către iniţiatori, care doresc să afle mai multe păreri din partea reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari.
Conducerea Primăriei Ploieşti promite, pentru noul an, lucrări la noul laborator de radioteraăie oncologică, la pasajele pietonale subterane din Bariera Bucureşti, la un nou bazin olimpic de înot şi la sălile şi terenurile de sport de la şcoli şi licee. Coincidenţă sau nu, 2020, an electoral, ar mai putea să aducă şi repartizarea a peste 100 de loturi de case pentru familiile tinere, revoluţionari şi veterani de război.
Panoul cu litere volumetrice, amplasat acum un an, cu prilejul Centenarului României Mari, la intrarea în noul sediu al Primăriei Ploiești, a fost distrus. Nu știm dacă a fost vorba despre un accident sau un act de vandalizare, cert este că una dintre literele ansamblului prezentat, la vremea respectivă, drept parte din identitatea vizuală a municipiului este acum distrusă.