- Scris de Irina Sima
Alianţa pentru Drepturile Omului din România(A.D.O.R), condusă de Eugen Cristescu împreună cu Carmen Arsene, preşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor au întocmit un proiect de Hotărâre de Consiliu Local cu privire la gestionarea câinilor cu şi fără deţinător din Ploieşti, document de la care se poate porni o dezbatere serioasă pe tema câinilor fără stăpân.
Potrivit iniţiatorilor, acest proiect a trecut prin toate fazele unei campanii de advocacy şi, în cadrul Mesei Rotunde la care au participat 19 dintre cei 27 de consilieri locali a fost înmânat acestora. Proiectul prevede, în continuare, eliberarea câinilor pe stradă după sterilizarea acestora, însă militează pentru campanii susţinute în vederea popularizării adopţiei animalelor.
Potrivit jurnalistului Eugen Cristescu, în acest moment, proiectul urmează să intre pe ordinea de zi a şedinţei din septembrie.
„Trebuie menţionat că, cel putin la nivel declarativ, toţi consilierii locali şi-au manifestat interesul pentru proiectul propus de A.D.O.R. şi au promis că sprijină această iniţiaţivă", scrie Eugen Cristescu pe site-ul incomodph.ro
Pentru a vizualiza proiectul propus, CLICK AICI

Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a semnat contractul cu Distrigaz pentru obiectivul de investiţii „Extindere reţea distribuţie gaze naturale în cartierul Mitică Apostol" luni, 19 august 2013, se anunţă într-un comunicat de presă al municipalităţii ploieştene.
Miercuri, 28 august 2013, o delegaţie condusă de către preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a lansat proiectul primului parc industrial din Republica Moldova.
Primaria municipiului Ploiesti, prin Poliția Locală Ploiești - Biroul Evidența Persoanelor, desfășoară activități cu privire la punerea în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate și a minorilor peste 14 ani, care nu au acte de identitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 – a poliției locale și a protocolului de colaborare încheiat cu Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Municipiului Ploiești, se anunţă într-un comunicat de presă al municipalităţii ploieştene.
Primaria Municipiului Ploieşti, prin RATP, anunţă călătorii că miercuri, 15 august 2013, traseele regulate urbane vor circula după un program de zi de duminică.
Fostul sediu al Distrigaz, de pe Bulevardul Independenţei, a fost achiziţionat contra sumei de 400.000 de euro plus TVA, după aproape două luni de negocieri intense cu reprezentanţii Distrigaz (proprietarii imobilului din apropierea Colegiului Mihai Viteazul).