Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

Vă rog să ţineţi minte că în afară de Lev Tolstoi mai există o mulţime de alţi oameni. „Sunt irascibil, plictisitor, intolerant şi timid ca un copil. Sunt un bădăran. Ceea ce ştiu, am învăţat, singur, rău, câte puţin, fără nicio ordine; şi e foarte puţin. Sunt nestăpânit, nehotărât, nestatornic, stupid de vanitos şi de expansiv, ca toţi oamenii slabi. Nu sunt curajos. Sunt cinstit, în sensul că iubesc binele, sunt nemulţumit de mine când mă îndepărtez de bine şi bucuros când mă reîntorc. Şi totuşi, există un lucru pe care-l iubesc mai mult decât binele: gloria. Sunt atât de ambiţios,încât dacă ar trebui să aleg între glorie şi virtute, mă tem ca aş alege-o pe prima. Hotărât, sunt lipsit de modestie. Acesta este motivul pentru care apar timid văzut din afară, dar în sine mea sunt orgolios.”

„Privindu-mi viaţa, examinând-o din punctul de vedere al binelui şi al răului pe care l-am făcut, imi dau seama că toată lunga mea existenţă se poate împărţi în patru perioade: prima, cea poetică, minunată, inocentă, radioasă a copilăriei, până la patrusprezece ani. Apoi cei douăzeci de ani oribili, de grosolană depravare în slujba orgoliului, a vanităţii şi mai ales a viciului. A treia perioadă, de optsprezece ani, a durat de la căsătorie până la renaşterea mea spirituală: lumea ar putea-o califica morală, pentru că în cei optsprezece ani am dus o viaţă familială cinstită şi regulată, fără a ceda nici unuia din viciile pe care opinia publică le condamnă. Dar toate interesele mele erau limitate la preocupări egoiste, pentru familia mea, pentru bunăstare, pentru succesul literar şi toate satisfacţiile personale. În sfârşit, a patra perioadă este cea pe care o trăiesc acum, după regenerarea mea morală; din aceasta n-aş vrea să schimb nimic, în afară de relele obiceiuri pe care le-am deprins în perioadele precedente.”

"Jurnal”

Back To Top