Ploieştiul nu va lipsi de la Târgul Internaţional de carte Gaudeanus, din acest an. Scriitoarea Camelia Iuliana Radu îşi va lansa, duminică, două volume la cel mai mare eveniment al editurilor din întreaga ţară.
„A sosit şi ziua în care pot anunţa oficial lansarea volumelor «Tangerine Tango» (- Editura Grinta - Cluj, 2013) şi «Caietul Roşu» (Editura SINGUR – Târgovişte, 2013) în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, Bucureşti, 2013!
Lansarea celor două volume va avea loc duminică, la ora 12 şi respectiv 13, la standul Editurii SINGUR, organizat la ultimul etaj, respectiv etajul 3!
Volumul «Tangerine Tango» va fi prezentat de criticul literar Lucian Gruia, de a cărui prezenţă sunt foarte mândră, iar volumul «Caietul roşu», cu siguranţă, de poetul Ştefan Doru Dăncuş, directorul Trustului Media SINGUR! Vă invit cu drag şi emoţie să îmi fiţi alături şi vă mulţumesc anticipat pentru prezenţă! PS. Urcaţi scările până se termină şi apoi vă uitaţi după portocal!", scrie Camelia Iuliana Radu pe pagina ei de Facebook, în stilul caracteristic.
Lansarea celor două volume este, cu siguranţă, unul dintre evenimentele literare mult aşteptate de către admiratori ai versurilor din toată ţara, Camelia Iuliana Radu aflându-se la publicarea celui de-al doilea volum din acest an. Tot în acest an, Camelia Iuliana Radu a lansat volumul „Oman", „o carte bijuterie", aşa cum a fost apreciată de criticii literari.
Noi vom fi alături de ea în cele două momente şi vom reveni cu amănunte şi versuri de la faţa locului, dar şi cu multe noutăţi atractive de la Gaudeamus.