Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

berlinala2014Aproximativ 400 de filme - mari producţii hollywoodiene, lungmetraje independente, documentare - au fost proiectate anul acesta la Festivalul de la Berlin.

Doar 20 de filme şi-au disputat Ursul de Aur, recompensa supremă a acestui festival, câştigată anul trecut de filmul românesc "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, considerat o operă cinematografică lipsită de concesii la adresa României postcomuniste.

Lungmetrajul câştigător al premiului Ursul de Aur 2014 - "Bai Ri Yan Huo/ Black Coal, Thin Ice", de Yi'nan Diao - a obţinut la gala de sâmbătă seară şi premiul Ursul de Argint pentru cel mai bun actor, acordat chinezului Fan Liao.

Pelicula "The Grand Budapest Hotel", de Wes Anderson, care a deschis festivalul, pe 6 februarie, a fost recompensată cu marele premiu al juriului, în timp ce Richard Linklater a fost un alt mare câştigător, primind, pentru lungmetrajul său "Boyhood", Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor.

Premiul FIPRESCI, decernat de Federaţia Internaţională a Criticilor de Film celui mai bun lungmetraj din competiţie, i-a revenit peliculei "Aimer, Boire et Chanter/ Life of Riley", de Alain Resnais.

Americanul James Schamus, producător al filmelor regizate de celebrul Ang Lee, a fost preşedintele juriului oficial al Berlinalei, din care au mai făcut parte actorul austriac Christoph Waltz, actorul chinez Tony Leung, producătoarea americană Barbara Broccoli, actriţa daneză Trine Dyrholm, pictoriţa şi regizoarea iraniană Mitra Farahani şi actriţa americană Greta Gerwig.

România nu a fost prezentă în competiţie la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Berlin. În schimb, lungmetrajul "Al doilea joc", de Corneliu Porumboiu, a fost selectat în Forum, o secţiune necompetiţională dedicată documentarelor şi filmelor experimentale regizate de cineaşti tineri.

Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la Berlinale Palast, sâmbătă seară, fiind difuzată în direct pe site-ul evenimentului. Festivalul se va încheia odată cu proiecţia filmului ce a fost desemnat câştigător al trofeului Ursul de Aur.

Citește mai mult pe mediafax.ro

Back To Top