Categorie: APH Cultural

Mircea e un peşte de carieră şi Melania este "fata" lui. El are 28 de ani, tânăra cadână, 22. Sunt o pereche fericită în cea mai pură tradiţie a concubinajului constructiv. În Spania cel puţin, cuvântul constructiv poate fi foarte elastic si, adesea, absolut deconcertant. Cu o configuraţie de mason, deşi cam scund, şi faţă de adolescent cu sindromul Down, impecabil bărbierit, interesant parfumat şi nonşalant în relaţia cu o pronunţată calviţie, Mircea manifestă faţă de mine o atent supravegheată ospitalitate alimentată de acea lejeră fascinaţie ce o suscită uneori oficiul de ziarist, în special asupra persoanelor mai puţin instruite. Spun asta pentru că este foarte puţin probabil să întâlneşti în Ibiza o româncă care să fie altceva (sau mai mult) decât dama de consum tarifat, femeie la curăţenie, chelneriţă sau bucătăreasă, ceea ce, desigur, e destul...

Revenind, Mircea pare să ştie cum trebuie să se comporte o gazdă simandicoasă; cu discretul meu consimţământ, îmi serveşte două degete de whisky cu gheaţă într-un bol ca un tanc pe care-l aşează delicat peste un suport de bambus pictat, floral, de mână. Îmi zâmbeşte cu ceea ce s-ar putea numi expresivitate zero, neimportantă atâta timp cât e dispus la „confesii”.

La ce foloseşte el

E nouă seara. Melania e la lucru într-un club nocturn situat discret în afara oraşului unde, bineînţeles, nu poţi ajunge cu autobuzul. Aşa că prima dintre utilităţile sale este aceea de şofer. Urmează (nu neapărat în ordinea importanţei) cea de amant stabil cu prerogative de soţ, consilier financiar şi de investiţii, gardă de corp şi manager.
Dintr-o fotografie destul de reuşită, Melania zâmbeşte candid, aparent mulţumită, părând să confirme că Mircea este tot ceea ce-şi poate dori o "fată". 

Triunghiul amoros

Nu fără umor, îmi este prezentat Pobre Chico, o imensă pisică birmaneză, superb exemplar de rasă (600€ puiul) care închide cu graţie somnolentă acest triunghi amoros. Aşteaptă cu nerăbdare palpabilă întrebarea firească "de ce Pobre Chico?", aşa că-i fac pe plac şi sunt informată cu amănunte cum a căzut mâţa de la etajul trei când era un pui de două luni. Mă prefac înduioşată şi corespund aşteptărilor. Este evident că cei doi băieţi ai casei au dezvoltat o afecţiune reciprocă într-adevăr mişcătoare...
Interviul, tehnic vorbind, debutează cu ceea ce in cinemaul de altădată se numea "sfârşitul primei părţi". Adică (citez): "Într-o săptămână, maxim două, plecăm”.

Interviu cu un peşte şi o pisică

Reporter: În România?
Mircea: Que va... nooo! Austria, Elveţia, astea...
R: De ce? (retoric)
M. (expert): Nu mai merge treaba.
R: Şi cum se prezintă contabilitatea?
M. (ducându-şi relaxat mâinile la ceafă): Păi să-ţi spun cum se prezintă contabilitatea... după patru ani de Ibiza. Am dus în ţară două maşini de lux şi cam două kile de aur. Am cumpărat un apartament de trei camere în centrul Timişoarei şi se lucrează la casa maică-mi de la ţară.
R: Şi Melania?
M. (revine la poziţia iniţială şi mângâie drăgăstos pisica): Bueno... acum i s-a năzărit că vrea să se mărite. Cu nunta...
R (uşor maliţios): Presupun că eşti încântat...
M.: Poate nu mă crezi, dar din punctul meu de vedere însurătoarea asta nu schimbă cu nimic mersul afacerii. Dimpotrivă. Dacă-i trebuie mai multe dovezi de dragoste decât ii dau, foarte bine. Mă însor. Mare chestie...

Zece şi jumătate

Sună telefonul (zece şi jumătate). Convorbirea se termină după câteva "da, pisi" şi "bine, pisi", lăsându-l pe Pobre Chico într-o confuzie totală.

M.: Era Mel. Nu merge nimic... Nasol! (pauză de aparentă reevaluare a situaţiei). Nu cred că stăm două săptămâni...
R: Cunoaşteţi pe cineva acolo unde vă duceţi sau plecaţi aşa... după ureche?
M. (râzând): În afacerea asta, dacă faci lucrurile după ureche, păţeşti ca Victoraş...

Povestea lui Victoraş

Scuturat de hohote de râs vecine cu convulsia, Mircea se face înţeles cu mare dificultate. În rezumat povestea e cam asta. Prinzând din zbor câteva aşa-zis credibile ponturi, Victoraş recrutează două puştoaice semianalfabete, dar cu nuri şi vino-ncoa, şi le transportă, nu fără peripeţii, în Islanda supranumită, pe bune, până recent "cea mai fericită insulă din lume". Cu marfa şi această informaţie, Victoraş debarcă într-un Rajevick îngheţat si pustiu convins ca o să se scoată. În primul bar în care au intrat, fetele s-au pus în plan isteric şi au vrut acasă, imediat acasă...

Un fund (foarte) ocupat

R: Aşa că plecaţi "la sigur".
M.: Bineînţeles.
R: Şi Mel ce spune?
M.: E de acord că trebuie să-şi menţină fundul cât mai ocupat. Acum ar fi mult de lucru în staţiunile de ski. La vară ne întoarcem aici... cât o ţine..
R: Şi când n-o să mai ţină?
M.: O să mai ţină, că doar e cea mai veche meserie din lume. Acum, cu criza asta, nu ştiu dacă o să mai ajungem la 300-400€ pe noapte, dar în doi-trei ani ne facem suma ca să deschidem ceva în ţară.

Viaţa cu şi fără Pobre Chico

Pobre Chico s-a cerut afară şi Mircea s-a conformat cu un drăgăstos "hai cu tata". Pe terasă, mi s-a părut dintr-o dată preocupat de lucruri mai serioase decât plăcuta noastră conversaţie. Revenit în salon cu pisica în braţe m-a întrebat, bucuros că şi-a amintit, dacă nu cunosc o fată care face curat. Întâmplător cunoşteam una şi i-am recomandat-o. "Mersi, o s-o sun", mi-a zis în timp ce îmbrăca o elegantisimă jachetă de piele, în buzunarele căreia clincăneau plăcut cheile de la maşină. "Mă duc la Bingo. Unde te las?".

Mi-ar fi fost uşor să aflu şi opiniile Melaniei, însă doar după câteva zile de la interviu au plecat spre ţări mai de sezon. Ştiu cu precizie data, pentru că a doua zi m-am trezit la uşă cu Pobre Chico (bietul băiat) acompaniat de un oarecare Tavi care mi-a spus că mi-a adus pisica (ceea ce era mai mult ca evident). Una dintre puţinele mostre de prost gust ale lui Mircea (lăsând la o parte întreaga lui viaţă).

Back To Top