Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

sold out teatru
Categorie: APH Cultural

 

• Festivalul de Teatru „Toma Caragiu” se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie, dar biletele pentru unele spectacole sunt deja epuizate, la numai câteva zile de la punerea lor în vânzare.
• În această săptămână, sunt deja sold out și reprezentațiile „Desculț în parc” și „Concert surorile Odagiu”.
• Și numărul de cereri din partea liceenilor pentru a deveni voluntari a depășit așteptările.

Dacă înainte cu două săptămâni de începerea Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”, au fost cumpărate toate biletele pentru spectacolul de deschidere „Regele moare”, cu Victor Rebenegiuc și Mariana Mihuț, în această săptămână, au fost epuizate biletele pentru alte două spectacole.

„Desculț în parc”, joi, 17 noiembrie, ora 20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor 

CITEȘTE ȘI: Spectacol SOLD OUT în deschiderea Festivalului de Teatru “Toma Caragiu” Ploiești

O producție a Teatrului de Comedie, în regia artistică a lui Mihai Bendeac, „Desculț în parc”, de Neil Simon, este o comedie nouă, nouă, savuroasă, în care îi vom întâlni pe actorii Anca Dinicu, Mihai Bendeac, Mihaela Teleoacă, George Mihăiță, Șerban Georgevici, Matei Arvunescu. Corie și Paul, proaspăt căsătoriți, se mută într-un apartament de la ultimul etaj al unui imobil din New York City. Corie este încântată de pasul făcut și optimistă în privința viitorului lor împreună, în vreme ce Paul este mereu îngrijorat din pricina diverselor defecte ale apartamentului, precum și de excentricitatea vecinului lor Velasco. Timp de patru zile, cuplul învață să se confrunte cu provocările obișnuite ale vieții și caută modalități prin care să le trateze cu mai multă lejeritate. Cum ar fi, de exemplu, să alergi „desculț prin parc”.

Concert surorile Odagiu, sâmbătă, 19 noiembrie, ora 21.30, Berăria Curtea Berarilor 

Ana Odagiu și Monica Odagiu sunt actrițe și cântărețe, dar mai ales surori. După ce au lansat separat câteva piese proprii, fără o casă de producție în spate, făcând milioane de vizualizări și adunând mulți admiratori, după multe spectacole de teatru și muzică, după participarea la emisiunea „Te cunosc de undeva”, au găsit o formulă de show în doi. Monica Odagiu cântă la pian de la 5 ani și, împreună cu Ana, ne va oferi o plimbare muzicală începând din anii ‘60 până azi. Vor cânta atât piese proprii, cât și coveruri după melodii îndrăgite.

„Sold out” sunt și locurile pentru voluntari, pentru că numărul de cereri primite până în acest moment de la elevi din liceele ploieștene interesați de oportunitatea de a deveni voluntari la Festivalul de Teatru au depășit așteptările.

CITEȘTE ȘI: Festivalul Internațional de Teatru “Toma Caragiu”. Biletele pentru spectacolele următoarei ediții au fost puse în vânzare

Back To Top