Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Cantareata cheala festivalul toma caragiu
Categorie: APH Cultural

 

• Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu” se apropie de final.
• În ultima seară, trei spectacole ne invită să privim realitatea altfel, dar și să descoperim lumea nevăzută a scenei.

În ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu”, vedem spectacolul „Fresh Air”, ne întâlnim cu doi actori de excepție în „Noaptea Bufonilor” și ne confruntăm cu realitatea propusă de Eugène Ionesco, în „Cântăreața cheală”.

„Fresh Air” - ora 15.00, foaierul Teatrului „Toma Caragiu”

„Fresh Air”, spectacol de teatru-circ, o producție a companiei „Anna Confetti” (Spania), ne arată povestea a trei doamne în vârstă care ies să ia o gură de aer proaspăt, luându-și cu ele propriul scaun uriaș. În timpul plimbării lor prin oraș, apar tot felul de situații amuzante.

Fresh air festivalul toma caragiu

„Scene cotidiene, care devin comice atunci când sunt duse la extrem, compun inspirat un spectacol vizual pentru toate vârstele și pentru orice zâmbet. Trei mesaje cu care ne-am dori ca publicul să rămână după vizionarea spectacolului nostru. Există mesaje diferite în funcție de vârsta publicului. Copiii râd cu 3 bunici – clovni. Cei mai în vârstă merg mai departe și văd o a doua interpretare: cea a unor bunici active care preiau controlul asupra vieții lor. O invitație de a reflecta asupra relațiilor umane”, este mesajul protagonistelor, titrat în dailymagazine.ro.
Accesul publicului este liber.

CITEȘTE ȘI: Cod galben de ploi, vânt și ninsori, în 23 de județe

„Noaptea Bufonilor” - ora 17.00, sala Teatrului de Animație Imaginario

Un spectacol realizat după texte de Cehov și Shakespeare, în regia Alexei Visarion, producție Unteatru București, „Noaptea Bufonilor” ne aduce pe scenă doi actori mari: Marian Râlea și Richard Bovnoczki.

Noaptea bufonilor

Richard Bovnoczki, „unul dintre cei mai prolifici actori de teatru din generația actuală din România”, spune, în dailymagazine.ro, despre spectacolul „Noaptea Bufonilor”, că „este un demers care asigură creativitate. E o șansă și un privilegiu să fac parte din acest spectacol. Actualitatea constă în actul teatral în sine. O situație, doi actori și un spațiu crează o poveste care ne transpune într-un univers al emoțiilor, al aspirațiilor, al amintirilor, al forței si al dorinței de a trăi”.

„Cântăreața cheală” - ora 19.00, sala Teatrului „Toma Caragiu”

Producția a teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, „Cântăreața cheală” de Eugène Ionesco, în lui regia Cristian Ban, va încheia Festivalul Internațional de Teatru.

cantareata cheala toma caragiu

Spectacolul, un simbol al creației lui Eugène Ionesco, o „antipiesă” în care clișeele, gesturile și expresiile mecanice dezvăluie o altă față a realității, „este un mijloc bun prin care, cu umor, putem încerca să privim spre viitor și spre felul în care începem să devenim din ce în ce mai mult duios de absurzi și lipsiți de substanță. Am încercat, împreună cu minunata trupă de actori, să dăm un sens și să mizăm pe empatie și umanitate acolo unde totul pare pierdut. Am încredere că am reușit să facem asta într-un spectacol care durează 88 de minute”, spune regizorul Cristian Ban.

În distribiție, îi vom revedea pe îndrăgiții actori ploieșteni Ioan Coman (Domnul Smith), Ada Simionică (Doamna Smith), Andrei Radu (Domnul Martin), Theodora Sandu (Doamna Martin), Ioana Farcaș (Mary, menajera), Robert Oprea (Căpitanul de pompieri), Răzvan Băltărețu, Constantin Ionescu, Andrei Frîncu, Mircea Dragomir, Octavian Gheorghe (figurație).

De la ora 21.00, în fața Teatrului „Toma Caragiu”, ne vom bucura de tradiționalul foc de artificii, din închiderea Festivalului.

Foto: Miriam Dumitrescu

CITEȘTE ȘI: Topul Forbes al celor mai bogați români. Averea fostului lider a scăzut cu aproape două treimi, într-un singur an

Back To Top