Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

teatru toma caragiu
Categorie: APH Cultural

 

• Săptămâna aceasta, pe scena Teatrului „Toma Caragiu” vom vedea două comedii spumoase, cu fel de fel de încurcături din care protagoniștii ies datorită ingeniozității și norocului.
• Nu vor lipsi nici spectacolele pentru cei mici, cu aventuri care de care mai fascinante.
• Să aflăm programul.

În această săptămână, Teatrul „Toma Caragiu” ne invită la două comedii ai căror protagoniști se vor confrunta cu situații dintre cele mai diverse: de la un triunghi conjugal în care fiecare personaj ajunge să fie, pe rând, victimă și „nelegiuit”, la o poveste amuzantă despre un tânăr care încearcă să își salveze prietenii din încurcături.

Cei mici se vor întâlni cu un erou binecunoscut al scrierilor lui Ion Creangă, dar și cu temerarul Gulliver, cel care, în urma unui naufragiu, ajunge pe țărmurile insulei Lilliput.

Programul complet al spectacolelor săptămânii la Teatrul „Toma Caragiu”

Vineri, 25 noiembrie, la orele 11.00 și 18.00, și duminică, 27 noiembrie, la orele 10.30 și 12.00, în sala Teatrului de Animație vedem împreună cu cei mici „Gulliver în țara lui Lilliput”. Surprins de o furtună pe mare, Gulliver naufragiază pe țărmul insulei Lilliput, un regat ai cărui locuitori nu depășesc înălțimea unui deget. O reinterpretare în cheie umoristică a primei părți din celebra scriere a lui Jonathan Swift, spectacolul prezintă uimitoarea poveste a doctorului Gulliver și întâmplările incredibile de care acesta are parte, odată ajuns în fantasticul regat Lilliput.

 CITEȘTE ȘI: De la pasiune la cercetare: „Mareșalii Palatului”, un volum de Tudor Vișan-Miu

Vineri, 25 noiembrie, la ora 18.30, în ala Teatrului „Toma Caragiu” suntem invitați la piesa „Crimă la Howard Johnson”. Tânăra și atragătoarea Arlene este căsătorită cu Paul Miller, un invidid insipid, dar îndrăgostit de soția sa. Fire pătimașă, Arlene este plictisită de căsnicia sa anostă și îl cucerește pe Mitchell, dentistul familiei. Îmbătați de amorul nepermis, soția și amantul încep să își dorească libertate deplină și plănuiesc să îl elimine pe Paul. Un spectacol în care comicul și incredibilul situației reprezintă surse inepuizabile de râsete copioase.

Sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu” se joacă „Descurcă-lume”, spectacol sold out.
„Un bătrân colonel în retragere, care locuiește în vila lui din Poiana Țapului, este căsătorit și are un băiat, se implică într-o aventură care, la un moment dat, este descoperită. Un personaj important este Firfirică, un băiat bun la toate, prieten al fiului colonelului, genul de om care te scapă din orice situație. El are un suflet mare și încearcă să-i ajute pe toți, dar o încurcă și el de multe ori, din cauza că dorința de a ajuta și bunătatea lui depășesc momentul de a gândi. Povestea e acompaniată de vreo nouă melodii, dar nu cele din perioada respectivă, eu fiind și compozitor, am compus toate melodiile spectacolului și am făcut orchestrațiile pentru ele, vor fi cântate de personajele piesei. Nu voi spune mai mult, să lăsăm și publicul să descopere și să reacționeze la surprizele spectacolului”, povestește regizorul Eugene Nacht Stroe. Textul spectacolului este o adaptare realizata de Eugene Nacht-Stroe dupa piesa „Firfirică” scrisă de celebrul cuplu al anilor '30 Stroe și Vasilache.

Biletele pot fi achiziționate de la Agentia de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774, sau on-line, de pe site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Program spectacole. 

Foto: Maria Ștefănescu

CITEȘTE ȘI: „Imaginarium”, tapiserie la cel mai înalt nivel. Cine sunt artistele

Back To Top