Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

Vineri, 30 ianuarie, de la ora 10.30, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil - sub egida Sărbătorii liceului, ediţia a III-a -, se va desfăşura Concursul Naţional de Epigrame şi Calambururi „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a II-a. Coordonator de proiect este prof. Laurenţiu Bădicioiu, de la Liceul gazdă.

Concursul va include şi secţiunea „Poezie de dragoste”. La secţiunea „Epigrame şi calambururi” concurenţii vor prezenta trei epigrame sau calambururi. La această secţiune autorii sunt obligaţi să folosească în două din cele trei epigrame/calambururi cu care participă cuvintele Mizil, Ranetti, Julieta, Romeo. George Ranetti, mizileanul de un rafinat simţ al comediei cuvântului, este unul dintre cei mai subtili şi prolifici calamburişti români. El este cunoscut mai ales prin parodia politică... „Romeo şi Julieta la Mizil”.

 Juriul şi premiile

Juriul este alcătuit din: conf. univ. dr. Cristea Enache - critic literar, scriitor, prof. univ. dr. Titus Constantin Vîjeu - critic de artă, scriitor, prof. univ. dr. Corneliu Brebente - epigramist, Emil Proşcan - primarul oraşului Mizil, Corneliu Leu - prozator şi jurnalist, Nicolae Dragoş - poet şi Ion Busuioc - epigramist.
Premiile acordate: Marele Premiu „George Ranetti - 1000 RON
Premiul „Grigore Tocilescu” - 600 RON
Premiul „Agatha Bacovia” - 400 RON.

Oameni grei

La manifestare mai sunt aşteptaţi: Traian Băsescu - preşedintele României, Daniela Vlădescu - director general al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Adrien Năstase - deputat de Mizil, Cătălin Avramescu - consilier de Stat, şeful cancelariei prezidenţiale, scriitor, editorialist, George Corbu - scriitor, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, Nicolae Ioniţă - grafician, caricaturist, Traian T. Coşovei - scriitor, Gheorghe Matei - inspector şcolar general în jud. Prahova, Mircea Regneală - prof. univ. dr. directorul BCU Bucureşti, Doru Dumitrescu - inspector general de specialitate în MECT şi alţii.

„Ce dă lume, ce dă lume şi nici un Om”

George Ranetti, cel care a spus, ieşind într-o zi pe Calea Victoriei: „Ce dă lume, ce dă lume şi nici un Om!”, s-a născut pe 19 octombrie 1875 la Mizil. A urmat liceul „Sf. Petru şi Pavel” la Ploieşti, apoi o vreme cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, devenind funcţionar la Poştă (1897-1898). A condus publicaţiile „Moş Teacă” (1899-1901), şi „Zeflemeaua” (1901-1904). Împreună cu N.D. Ţăranu a editat „Furnica” (1904-1916, 1918-1928). A făcut gazetărie la „Moftul român”, revista lui I.L. Caragiale.

Back To Top