• Raluca Turcan, ministrul Culturii, a declarat, miercuri pentru News.ro, în contextul deciziei sindicaliştilor din cultură de a nu participa la evenimentul „Noaptea Muzeelor”, că a elaborat mai multe amendamente la acte normative care prevedeau majorări salariale pentru mai multe categorii profesionale.
• Modificările propuse au ca scop corectarea inechităților, în condiţiile în care angajaţilor din muzeele şi bibliotecile care lucrează în sistemul de educaţie le-au fost majorat salariile cu 20%.
• Ministrul Culturii a mai precizat că a elaborate un proiect legislativ pentru eliminarea acestor discriminări salariale.
Raluca Turcan a mai spus că ministrul Finanţelor Marcel Boloş a asigurat-o că impactul bugetar de aproximativ 59,1 milioane lei pentru anul 2024 e sustenabil, în vederea creşterii salariilor şi pentru angajaţii din muzee şi biblioteci.
Turcan a mai explicat că a primit asigurări că, în şedinţa de joi a Executivului, va fi luată o decizie pentru a majora salariile acestor angajaţi, însă „în realitate, ţine exclusiv de o decizie, care este eminamente politică a actualei coaliţii si a Guvernului”, transmite News.ro.
„Sunt extrem de îngrijorată cu privire la protestul anunțat de către angajaţii din sistemul muzeal din România cu ocazia desfăşurării Programului „Noaptea Muzeelor” 2024 şi sunt convinsă că aceştia au ajuns la capătul răbdării. Vorbim despre profesionişti, deosebit de bine pregătiţi, care gestionează un patrimoniu de milioane de euro şi care poartă o responsabilitate deosebită. Vorbim despre oameni pasionaţi care, alături de alţi angajaţi din instituţii de cultură, muncesc pentru păstrarea identităţii noastre naţionale.
Cu toate acestea, muncesc pe salarii care nu au cum sa fie satisfacatoare. De parcă nu ar fi fost îndeajuns, angajaţii din muzee şi biblioteci au mai primit o lovitură sub centură atunci când angajaţilor din muzeele şi bibliotecile care lucrează în sistemul de educaţie li s-au majorat salariile cu 20%, deşi cu toţii desfăşoară o muncă ce necesită aceeaşi pregătire profesională şi cel puţin aceleaşi responsabilităţi. Din momentul în care s-a produs această inechitate salarială, am discutat cu ministrul Finanţelor care m-a asigurat că impactul bugetar de aproximativ 59,1 milioane lei pentru anul 2024 este sustenabil”, a declarat Raluca Turcan, miercuri pentru News.ro.
Ea a mai spus că, „în calitate de ministră a Culturii, am elaborat mai multe amendamente la alte acte normative, care prevedeau majorări salariale pentru alte categorii profesionale, tocmai pentru a corecta aceste inechităţi”.
„Am elaborat, de asemenea, un proiect legislativ pentru eliminarea acestor discriminări salariale. Am reuşit să obţin avize favorabile de la ministerele partenere, inclusiv de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Dincolo de toate aceste eforturi, transformarea propunerilor mele în realitate ţine exclusiv de o decizie, care este eminamente politică a actualei coaliţii si a Guvernului. Îmi exprim speranţa că, aşa cum am primit din nou asigurări, decizia se va materializa mâine în şedinţa de Guvern, pentru a nu periclita un moment mult aşteptat de către iubitorii de cultură –«Noaptea muzeelor»”, a completat Turcan.
Ministra Culturii le-a mulţumit tuturor angajaţilor din muzee şi biblioteci care, la începutul lunii ianuarie, „au acceptat să semnăm un moratoriu şi să renunţe la protestele justificate şi au asigurat o bună desfăşurare a «Zilei culturii naţionale»”.
„Vreau să-i asigur pe toţi angajaţii din sistemul de cultură că au în mine un sprijin puternic pentru eliminarea inechităţilor salariale revoltătoare şi un partener sincer pentru a ajunge la un sistem de salarizare care să-i motiveze şi stimuleze în munca lor, pentru că sunt în slujba unui domeniu care ne face mândri că aparţinem acestei culturi şi mândri că suntem români”, a conchis Raluca Turcan, miercuri, pentru News.ro.
Premierul Ciolacu: Dacă va fi nevoie, va apela la alţi miniştri şi merg să aibă grijă de muzee în Noaptea Muzeelor
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, despre protestul angajaţilor din muzee, că şi el este nemulţumit de multe, dar nu i-a trecut prin cap să boicoteze nişte copii să viziteze, precizând că la acest şantaj nu va răspunde, iar calea cea mai corectă este ca în perioada următoare să se aşeze la masă. Şeful Executivului a mai spus că dacă va fi nevoie, va apela la alţi miniştri şi merg să aibă grijă de muzee în Noaptea Muzeelor. Acesta a mai afirmat că face un apel la aceştia să îşi facă serviciul pentru care au fost angajaţi.
Angajaţii din muzee cer creşterea cu 20% a salariilor din sectorul muzeal pentru orice poziţie profesională, echilibrarea marilor inechităţi şi discriminări care există în interiorul sectorului cultural.
Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor respectă decizia unei mari şi reprezentative părţi a muzeelor din România de a nu participa în acest an, „urmare a acestei situaţii nefireşti”, la ediţia jubiliară a Nopţii Muzeelor, sub deviza „Noapte în muzeele din România”.
Noaptea Muzeelor din România are loc, duminică, 18 mai, şi marchează aniversarea celei de-a 20-a ediţii.
Mai multe pe g4media.ro
CITEȘTE ȘI: MUZEUL DE ȘTIINȚELE NATURII ȘI MUZEUL DE ARTĂ PRAHOVA NU VOR PARTICIPA ANUL ACESTA LA NOAPTEA MUZEELOR
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană