• Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță trei noi concerte din cadrul proiectului AUFTAKT, o inițiativă proaspătă în peisajul cultural românesc ce aduce în prim-plan studenți la secțiile de compoziție și dirijat ale universităților de muzică din țară.
• Participanții sunt aleși în urma unui apel de selecție, realizat de Prof. Univ. Dr. Dr. H. C. Dan Dediu (Președinte Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - UCMR), Conf. Univ. Dr. Diana Rotaru (Universitatea Națională de Muzică București - UNMB) și Dr. Diana Gheorghiu (UCIMR).
AUFTAKT continuă concertele, în care energia și creativitatea noii generații de compozitori și dirijori se vor împleti într-o atmosferă vibrantă, dedicată explorării unor viziuni muzicale îndrăznețe, în cadrul Festivalului Meridian la Universitatea Națională de Muzică București, Sala George Enescu, vineri, 8 noiembrie, orele 18:30, la Centrul Cultural Apollonia - Banca de Cultură din Brașov, sâmbătă, 9 noiembrie, orele 19:00, și în Sala Cinematografului Amza Pellea din Râșnov, duminică, 10 noiembrie, orele 10:00.
Intrarea este liberă.
Programul concertistic din cadrul proiectului AUFTAKT
Cu un program concertistic original, ce sintetizează emoția colaborării artistice, AUFTAKT reunește nouă tineri muzicieni, dintre care șase compozitori și trei dirijori, alături de interpreții profesioniști ai Ansamblului ICon Arts și Peter Ash, compozitor și dirijor, director artistic al Odyssey Festival Orchestra din Londra.
Interpretează Ansamblul ICon Arts, din care fac parte:
Romina Onișor – flaut,
Ciprian Dancu – clarinet,
Alexandru Marian – vioara I,
Alexandru Timilie – vioara a II-a,
Marius Ungureanu – violă,
Andreea Țimiraș – violoncel,
Mihai Murariu – pian.
Vor fi abordate compoziții semnate de:
Oana Vardianu – Universitatea Națională de Muzică București, lucrarea Lacrimi de zăpadă,
Bianca Diana Popa – Universitatea Națională de Muzică București, lucrarea PÂC PÎC PÂK,
Oana Oltean – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” – Cluj-Napoca, lucrarea Hummingbirds,
Roxana Beța – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” – Cluj-Napoca, lucrarea Crossroad,
Cristian Ciobanu – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” – Iași, lucrarea The King’s Mountains,
Iuliana Teodorescu Ciocănea – Universitatea Națională de Muzică București, lucrarea HEXED.
Concertele vor fi dirijate de:
Antonel Temistocli – Universitatea Națională de Muzică București,
Ariadna Ene Iliescu – Universitatea Națională de Muzică București,
Dmitrii Chiricov – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” – Cluj-Napoca.
Antonel Temistocli este un tânăr dirijor, absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, unde și-a perfecționat abilitățile în dirijatul de orchestră și cor. În prezent, urmează studiile doctorale în cadrul aceleiași instituții. Activitatea sa profesională s-a concentrat pe coordonarea mai multor ansambluri instrumentale și vocale din viața artistică muzicală, reușind să obțină performanțe remarcabile. Cu un interes pronunțat pentru muzica contemporană, Antonel se implică activ în proiecte colaborative care promovează și facilitează dialogul dintre dirijori și compozitori, îndreptându-se către un deziderat promițător, și anume, conturarea viitorului muzicii culte.
Ariadna Ene Iliescu a studiat compoziție și dirijat de orchestră la Universitatea Națională de Muzică București. Cântă la pian, uneori la violă, vioară și la alte instrumente. Muzica i-a fost aproape de când se știe și reprezintă pentru ea atât un mod de exprimare, cât și un teren de căutări, experiment și joacă. Explorează improvizația singură sau în cadrul colectivelor „Al Ehtifal” și „The Mad Haterpillars”. Începând din 2022, desfășoară programul educațional „Laboratorul de teatru muzical”, în care elevi de gimnaziu sunt provocați să improvizeze și să creeze muzical și dramatic.
Dmitrii Chiricov este absolvent al specializării Clarinet la clasa Conf. univ. dr. Poptean Răzvan. Și-a continuat studiile de masterat la specializarea Dirijat sub îndrumarea maeștrilor Prof. univ. dr. Dumănescu Gheorghe Victor și conf. univ. dr. Crescenzi David. Cu o pasiune pentru muzica din diferite genuri și perioade stilistice, Chiricov Dmitrii se remarcă prin abordarea sa expresivă, prin atenția la detalii în interpretare și prin inovațiile aduse în arta dirijorală. A concertat alături de orchestre formate din studenți ai Academiei în colaborare cu soliștii: Artemii Tolocenco, Marin Moisei, Antoniu Nagy, Cristian Postoroncă, Alexandru Bolganschi, Georgiana Cibisescu-Duran, Ioana Radu, Sebastian Toșa și Ștefan Muț; aducând la viață interpretări remarcabile pentru lucrările compozitorilor clasici și până la cei ai secolului XX. A fost remarcat de mari maeștri ai dirijatului în cadrul masterclass-urilor la care a participat, precum Daniele Gatti, Konrad von Abel, Roland Börger, András Vass și Cristian Mandeal.
Despre AUFTAKT
Numele proiectului, ales simbolic, AUFTAKT (anacruză) face referire la gestul prin care dirijorul indică intrarea orchestrei sau a corului în scenă.
Proiectul AUFTAKT a debutat cu o serie de întâlniri de lucru în luna mai 2024, în care tinerii compozitori și dirijori s-au reunit pentru a colabora sub îndrumarea mentorului lor, Peter Ash, alături de membrii Ansamblului ICon Arts. În cadrul acestor workshop-uri, tinerii au explorat ideile muzicale, au dezvoltat compoziții originale și au lucrat la direcția artistică, atât din perspectivă tehnică, cât și expresivă. Această perioadă de creație intensivă nu doar că a oferit participanților oportunitatea de a-și exprima creativitatea, dar a și contribuit și la formarea unei conexiuni strânse între tinerii artiști și ansamblul profesionist care le interpretează lucrările.
După ce procesul creativ a ajuns la maturitate, proiectul culminează cu o serie de 5 concerte, ce au loc în București, Sibiu, Brașov și Râșnov oferind astfel publicului meloman ocazia de a experimenta și aprecia compoziții contemporane inedite prin formatul ansamblului și temelor muzicale abordate. În luna august, aceștia au concertat pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu, în cadrul Festivalului ICon Arts Transilvania, ediția a XXII-a.
Proiectul AUFTAKT este realizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), Universitatea Națională de Muzică București (UNMB), Filarmonica de Stat Sibiu, Centrul Cultural Apollonia - Banca de Cultură din Brașov și Asociația Mioritics.
Proiectul AUFTAKT este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Despre UCIMR
Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.
UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente. Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau coproducția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.
CITEȘTE ȘI: FOTO & VIDEO „Enescu, jupuit de viu”, primul film artistic despre George Enescu, a fost lansat la Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană