-
Luni, 31 martie 2025, Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu” a găzduit un moment „cu profundă încărcătură simbolică”.
-
Un grup de elevi și reprezentanți ai instituțiilor culturale din Ploiești au depus flori la bustul poetului, amplasat în parcul Nichita Stănescu din centrul municipiului.
Evenimentul marchează împlinirea a 92 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române.

La festivitate au fost prezenți elevi ai Colegiului Național „Nichita Stănescu” Ploiești, coordonați de prof. Mihaela Catargiu, care „au oferit un moment poetic emoționant, aducând un sincer omagiu creației și spiritului nichitian”, relatează Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești.
De asemenea, la activitate au participat directorul Casei de Cultură, prof. Marian Dragomir, și alți reprezentanți ai instituției, „alături de toți cei care simt că poezia lui Nichita încă ne vorbește, ne mișcă și ne apropie”.

Citește și: Inginerul de sunet Sever Staicu vine marți la ZBOR Hub Ploiești, pentru un dialog cu tinerii
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană