În prima parte a spectacolului orchestrei simfonice a Filarmonicii de joi, 12 martie 2009, dirijat de Maestrul OVIDIU BĂLAN, IOANA MARIA LUPAŞCU a interpretat cu elanul şi optimismul cu care ne-a obişnuit la fiecare apariţie Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven. Remarcabil a fost faptul că, deşi acest opus este marcat de muzica şi stilul lui Mozart, pianista a ştiut să sublinieze acele momente care îl pot plasa în creaţia beethoveniană.
Echilibrul interpretativ al unei simfonii
Partea a doua a fost dedicată monumentalei Simfonii a X-a de Dmitri Şostakovici. Cu acea ştiinţă în păstrarea echilibrului care îl caracterizează, Maestrul OVIDIU BĂLAN a oferit publicului o viziune interpretativă plină de dramatism fără a şarja momentele tensionate şi fără a le minimaliza pe cele lirice. Realizarea acestui echilibru este foarte importantă pentru că, într-o interpretare mai stângace, o lucrare de asemenea amploare şi care pretinde orchestrei şi valori dinamice destul de mari, riscă să obosească auditorii.
Gabriel Croitoru şi Rodin Moldovan revin
Pentru spectacolul de joi, 19 martie 2009, dirijorul ROMEO RÎMBU propune melomanilor ploieşteni un program care cuprinde Dublul concert pentru vioară şi violoncel de Johannes Brahms în interpretare lui GABRIEL CROITORU (vioară) şi RODIN MOLDOVAN - Germania - (violoncel) şi Suita din muzica de scenă pentru Burghezul gentilom” de Richard Strauss.