Dacă n-ai avut tăria singurătăţii, trebuie s-o ai pe cea a însinguraării, măcar .... - Constantin Noica. Se poate comanda trupului (să adoarmă, să se trezească la o anumită oră, să-şi localizeze durerea, să trezească specia în el), dar nu şi sufletului, inimii. Nu-i poţi spune: dăruie-te aici, nu-i poţi spune: nu te dărui. E ceva obiectiv, de dincolo de noi, mai adânc decat legile speciei; şi de aceea, poate, s-a spus că e ceva divin. Iar când te sporeşte, când te face să spui altceva în monotonia vieţii proprii, este un stăpân binecuvântat în robia căruia fiinţa ta se simte în sărbătoare.
Oamenii trăiesc cum se întâmplă (....) Te uiţi la ei cum aşteaptă să se întâmple ceva. Ce? Asteptaţi mai departe. Fie-vă zeii buni şi lase-vă veşnic acolo unde sunteţi, căci mai departe tot nu veţi ajunge ... (Ca Tythonos, care ceruse nemurirea, dar uitase a cere şi tinereţea) Îţi e duşman cine te fixează într-o singură întruchipare; fie că o face din ură sau din dragoste.
Jurnalul de idei