Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

Pe când mâncau, Iisus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.”
Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el. Şi le-a zis: „Acesta este sângele meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.”]] (Marcu 14. 22, 23, 24)

„În ce mă priveşte, problema pâinii este una materială, însă pentru semenii mei ca şi pentru o lume întreagă, aceeaşi problemă va căpăta o dimensiune spirituală şi religioasă. Omul nu trăieşte numai pentru pâine, dar trăieşte cu pâine şi pâinea le e necesară tuturor”
Nicolai Berdiaev

Acest sens ecleziastic al pâinii, adică euharistia, destăinuie pâinea, „acesta este trupul Meu”, ca origine a adecvării cu noua credinţă a simplei frângeri a pâinii în mâinile Mântuitorului. Stăruinţa aceasta divină a adecvării pâinii, protejată prin încredinţarea pe Cuvânt, ca fiind Trupul, ne îndoieşte şi ne a-pleacă, fără să ne împartă, ci adunându-ne laolaltă ne face părtaşi, împărtăşindu-ne, „...când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii”, pentru că mâncatul, întotdeauna, este o destăinuire faţă de întreaga lume a condiţiei omeneşti de precaritate şi umilinţă, în care abia sensul ecleziastic al acestei destăinuiri împărtăşeşte, împlineşte şi confirmă aşteptarea unora către ceilalţi şi a tuturor întru mântuire. Prin acest sens ecleziastic al pâinii, sens ce destăinuie, împărtăşeşte şi confirmă, în temeiul aşteptării, pe celălalt, aşa cum şi noi suntem aşteptaţi la Cină, euharistia (împărtăşania) întemeiază, în fapt, Biserica. Altfel spus, faptul întemeietor al euharistiei, este Biserica.


Înţelesul acestei ultime propoziţii este următorul: subzistentul hrănitor al pâinii stăruie în aşteptare. Această aşteptare abia, ne destăinuie că legătura între Hristos şi Biserica Lui nu poate fi fixată. Şi pentru că există o aşteptare, melancolia acestei aşteptări, prin care stăruie subzistentul hrănitor al pâinii, determină, la rândul ei, stăruinţa faptului naşterii (născutul), ca imanenţă a melancoliei condiţiei umane în sine. De aceea melancolia aceasta nu este deloc ceva străin, ci, dimpotrivă, prin felul ei de a transporta stăruinţa născutului, împreună cu taina întrupării, în condiţia fatală a precarităţii existenţei umane, această melancolie, aşadar, a aşteptării este începutul ad personam al împlinirii Bisericii şi domină religiozitatea însăşi. Prin asta Biserica în sine, odată ce aparţine Lui Hristos, nu mai poate împlini nimic, iar tot ce rămâne în afara ei îşi pierde caracterul de noutate. Melancolia aşteptării dispare, într-adevăr, atunci când vrem să fixăm o anume împlinire mundană a Bisericii creştine. Pe de altă parte însă, orice fixare, atunci când îşi află împlinirea în lume, este dominată de o religiozitate profetică, fie că e vorba despre fizică, epistemologie, tehnologie sau istoria religiilor.
Aşteptarea minunează orice împlinire.
Sensul ecleziastic al pâinii ca subzistent exemplar al stăruinţei divine în trup este frângerea hrănitoare a profeţiei împlinite ce se destăinuie condiţiei umane, atemporal, ca euharistie. Astfel, euharistia este o profeţie palpabilă, mereu gândită de muritori, a începutului.
Ispita de a clarifica împlinirea Bisericii, ispita de a clarifica euharistia, sunt ispitele prin care ne întemeiem creştinătatea în furtuna credinţei. A ne confrunta cu aceste clarificări ispititoare înseamnă a ne confrunta cu faptul că o eventuală clarificare poate releva o credinţă palpabilă. A fi ispitit de clarificare, în sine, este o melancolie şi face parte din avatarurile religiozităţii ca încredinţare întrupată. În cazul Mântuitorului, pâinea încredinţează hrănitor un trup confiabil, capabil adică să se destăinuie ca fiind, ceea ce însuşi Hristos la Cina cea de taină spune că trupul Său este.

De unde şi candoarea oricărei încredinţări intuitive. Pâinea împlineşte această asigurare, de a te afla în preocuparea propriei intuiţii, aşa cum proorocii se află în preocuparea şi în grija proorociei lor. Orice este supus acestei candori este asigurat. Astfel, pâinea răspunde rânduielilor omeneşti prin aceea că, în plus, îşi dezvăluie hrănitoarea ei încredinţare prin Cuvânt, adică este împărtăşibilă.
Ispita, ca pătimire întru credinţă, este o melancolie intimă ce nu a perceput încă acel înlăuntru al trupului. Melancolia, însă, face locuibil acest înlăuntru al trupului, în sensul în care locuirea presupune şi o anume particularitate. De aceea, ispititoare fiind, pâinea este în acelaşi timp şi împărtăşibilă, prin însăşi particularitatea ei, iar împlinirea profeţiei nu are poticnire, pentru că Biserica s-a împlinit (1 Corinteni 11,33 ; Matei 18,20), iar „taina nu suferă ispitire” (Slujba sărbătorii Naşterii Domnului).
Aşadar, pâinea cea hrănitoare nu poate fi percepută în afara stăruinţei ecleziastice, câtă vreme prin ea se minunează Biserica de melancolia pe care o degajă faţă de Paradisul asigurător.

Back To Top