Categorie: APH Cultural

ziua-imnului„Deşteaptă-te, române!" este, din 1990, imnul naţional al României. Versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 - 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Totuşi, România a avut, de-a lungul timpului, mai multe imnuri, cu o istorie încărcată de semnificaţii.

Fiecare stat este identificat fundamental în câteva simboluri esenţiale, cum sunt drapelul, stema şi imnul. Imnul naţional sau imnul de stat este un cântec solemn, apărut odată cu formarea statelor naţionale şi adoptat oficial ca simbol al unităţii naţionale de stat.

Ideea unui imn naţional la noi a apărut ca o necesitate în prima parte a veacului al XIX-lea, cu prilejul festivităţilor oficiale la care participau domnitorii români. În 1862, a fost organizat chiar un concurs public pentru imnul noului stat rezultat prin unirea principatelor Moldova şi Ţara Românească. Acest concurs a fost câştigat de compozitorul Eduard Hübsch, cu piesa „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor", titrează ziarullumina.ro.

Peste aproape 20 de ani, cu prilejul încoronării regelui Carol I, Vasile Alecsandri scria textul „Imnul regal român", care avea să devină Imnul de Stat al României, fiind intonat pentru prima dată în 1884 şi menţinut până în 1947.

Odată cu înlăturarea regelui, noile autorităţi comuniste au schimbat, în 1948, vechiul imn regal cu noul imn al Republicii Populare Române intitulat „Zdrobite cătuşe", pe versurile lui Aurel Baranga şi muzica lui Matei Socor. Aceste imn a fost intonat până în 1953, când a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie!", pe versurile lui Eugen Frunză şi Dan Deşliu şi muzica lui Matei Socor. Textul sublinia prietenia cu Uniunea Sovietică şi ideologia leninistă.

Noul imn a rezistat până în 1977, când a fost înlocuit cu „Trei culori cunosc pe lume", o variantă a unui cântec patriotic al compozitorului Ciprian Porumbescu. Imnul se referea la steagul României, cu cele trei culori, iar textul original fusese modificat la cererea lui Nicolae Ceauşescu. Acest imn s-a intonat până în decembrie 1989, când a fost înlocuit cu „Deşteaptă-te, române!", mai relatează sursa citată.

În ceea ce priveşte actualul imn al României, există o mulţime de controverse cu privire la autorul muzicii şi locul în care a fost intonat prima dată.

Muzica

Se ştie cu siguranţă că versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), un poet de factură romantică, ziarist, traducător, un tribun al epocii atât de marcate de Revoluţia de la 1848 şi de influenţa celebrei „Marseilleza" a Revoluţiei franceze.

„Deşteaptă-te, române!" are la bază poemul „Răsunet", redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848. Acest text a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni, fiind cântat pentru prima oară la Braşov, într-o grădină din Şchei. Există, de asemenea, şi varianta că poemul ar fi fost cântat prima oară în data de 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea.
Textul poeziei a fost scris în atmosfera de emoţie febrilă generată de Adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertăţii din 3-15 mai 1848.

Referitor la acest episod, există şi o consemnare a profesorului Moroianu, care relatează astfel despre spusele Susanei, soţia lui Andrei Mureşanu: „De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul ei, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din «Deşteaptă-te, române!»", mai relatează lumina.ro.

Pentru publicarea versurilor s-a dat o adevărată luptă, pentru a se înşela vigilenţa cenzurii. La 21 iunie 1848, se reuşea publicarea poeziei în numărul 25 al „Foii pentru minte, inimă şi literatură".

Soţia poetului susţine că Andrei Mureşanu, împreună cu nişte băieţi de la gimnaziul catolic din localitate şi de la şcoala primară a negustorilor români, cântau în taină pe Tâmpa „Deşteaptă-te, române!", pe o melodie pe care tot poetul ar fi dat-o. Astfel, există şi ipoteza că Andrei Mureşanu ar fi şi autorul melodiei.

Într-o consemnare autobiografică a lui George Ucenescu, ucenicul lui Anton Pann, acesta se indică pe sine ca autor moral al melodiei, indicând cântul „Din sânul maicii mele" ca melodie aleasă de Mureşanu pentru versurile poeziei sale.

Mai există o variantă care îl creditează pe Anton Pann ca autor al melodiei, dar după cum susţine Valer Rus în studiul „Pentru o istorie a imnului naţional", „nu există nici o sursă care să îl asocieze pe Pann cu geneza celebrului cântec", mai relatează sursa citată. Cu atât mai mult cu cât cântecul religios pomenit a fost consemnat şi publicat chiar de el abia în 1850.

Locul

O altă dispută referitoare la istoria Imnului Naţional al românilor se referă la locul unde a fost cântat pentru prima oară. „Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti", publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august, datat în 30 iulie 1848, relatează faptul că „cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetăţii, pentru constituţie, iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare. Aflându-se în acest pompos constituţiu şi dl Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor". Acest document a stat la baza ipotezei că „Deşteaptă-te, române!" a fost cântat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea. Şi tot această sursă constituie baza legii Imnului Naţional al României. Din relatările anterioare, reiese însă că acest cântec ar fi fost interpretat pentru prima oară la Braşov.

Cert este că acest cântec a fost drag românilor şi le-a insuflat curaj în momentele cruciale ale istoriei lor, cum au fost Războiul de Independenţă din 1877-1878, Primul şi al Doilea Război Mondial. De asemenea, în timpul crizei de după lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio.

Autorităţile comuniste au interzis cântecul până în 1970, când a putut fi din nou cântat, dar fără versurile originale.

În 1987, la 15 noiembrie, l-au cântat în timpul revoltei muncitorii de la Autocamioane Braşov, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Cu toate acestea, melodia a continuat fără întrerupere.

Pe 22 decembrie 1989, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind masele de oameni care îl alungaseră pe Ceauşescu, mai relatează ziarullumina.ro. Astfel, imnul s-a impus de la sine, fără şovăială, sub formidabila presiune a maselor.

Istoria Imnului Naţional mai consemnează anul 1900, când a fost pentru prima oară înregistrat pe disc, în SUA, în interpretarea solistului Alexandru Pascu, anul 1910, când fanfara Batalionului 2 Pionieri din Capitală reunită cu fanfara Regimentului „Ştefan cel Mare" din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. Tot în acelaşi an, Corul „Ion Vidu" din Lugoj a înregistrat pe disc prima variantă corală a imnului.

„Deşteaptă-te, române!" a devenit Imn Naţional, din cele 11 strofe fiind intonate, la ocazii festive, strofele 1, 2, 4, şi 11. Ziua de 29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Naţional al României.

„Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!" strigă toţi.

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!"

Back To Top