Terorismul apare astăzi ca formă a unei atitudini războinice. Pe de altă parte, comunitatea proclamă pacea. Într-un fel sau altul adevărul este ignorat fie prin declararea răului absolut, fie prin devierea către pacifism, iar conflictele sunt legitimate sentimental sau justiţiar.

Miercuri după amiază, la Casa de Cultură a Sindicatelor, înainte de vernisajul expoziţiei elevilor de la Liceul de Artă din Ploieşti şi de începerea excepţionalului spectacol de Crăciun prezentat de elevii aceluiaşi liceu în faţa a mai bine de o mie de spectatori, a avut loc lansarea unei cărţi inedite de proză scurtă şi fotografie cu titlul "Brioşe” semnate de două eleve din clasa a zecea: Cristina Codreanu şi Irina Szellelki. Mentorul celor două tinere prozatoare este scriitorul Ioan Mihai Cochinescu, autor al celebrului roman „Ambasadorul” (distins cu Premiul Academiei Române), artist fotograf de notorietate internaţională şi profesor doctor de estetică, pian şi procesare computerizată a imaginii la Liceul de Artă din Ploieşti.

Terorismul apare astăzi ca formă a unei atitudini războinice. Pe de altă parte, comunitatea proclamă pacea. Într-un fel sau altul adevărul este ignorat fie prin declararea răului absolut, fie prin devierea către pacifism, iar conflictele sunt legitimate sentimental sau justiţiar.

Mircea e un peşte de carieră şi Melania este "fata" lui. El are 28 de ani, tânăra cadână, 22. Sunt o pereche fericită în cea mai pură tradiţie a concubinajului constructiv. În Spania cel puţin, cuvântul constructiv poate fi foarte elastic si, adesea, absolut deconcertant. Cu o configuraţie de mason, deşi cam scund, şi faţă de adolescent cu sindromul Down, impecabil bărbierit, interesant parfumat şi nonşalant în relaţia cu o pronunţată calviţie, Mircea manifestă faţă de mine o atent supravegheată ospitalitate alimentată de acea lejeră fascinaţie ce o suscită uneori oficiul de ziarist, în special asupra persoanelor mai puţin instruite. Spun asta pentru că este foarte puţin probabil să întâlneşti în Ibiza o româncă care să fie altceva (sau mai mult) decât dama de consum tarifat, femeie la curăţenie, chelneriţă sau bucătăreasă, ceea ce, desigur, e destul...

În casa care a găzduit primitoare naşterea celui care se conturează chiar aievea din necuvinte, s-au adunat sâmbătă, 13 decembrie, câţiva apropiaţi şi cunoscuţi întru (ne)desluşiri ai poetului Nichita Stănescu. 25 de ani de la moartea maestrului. Impropriu folosit termenul de „moarte” în acest context, motiv pentru care, cei prezenţi n-au vorbit despre aceast fel de trecere a maestrului, ci despre Viaţa lui... viaţă rămasă pentru a fi trăită de cei care-l citesc. Alături de muzeograful Muzeului Memorial „Nichita Stănescu” Ploieşti, Carmen Guef, prof. Gabriela Teodorescu şi col. (r) Ioan Dogaru, tinerii (ocupanţi majoritari ai scaunelor din sală) au trăit deodată şi „Starea poeziei” şi starea de „A fi! A fi! A fi!”

În acelaşi cadru ideatic, al comemorării poetului, Johnny Raducanu şi Ion Caramitru s-au întâlnit luni, 15 decembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Ploieşti. on Caramitru: „N-am venit acum două zile la comemorarea lui Nichita pentru că nu ne-a invitat nimeni din oraş. Vă promitem că la o viitoare întâlnire o să vă arătăm şi câteva mostre de coarne de diavol”. Logica unei afectivităţi ilustrate cu „imagini” ale intimităţii fiecăruia dintre protagoniştii spectacolului.

Faptul de a te fi născut este atât de uluitor şi de mirabil , îmcât este mai degrabă asemuitor întâmplării, decât legii. Voi zice şi eu în consecinţă că întâmplarea naşte legi , iar legile nasc îmtâmplări. Întâmplarea nemaipomenită de a fi cal poate fi asemuită cu nemaipomenita întâmplare de a fi arbore. Pe om îl ispăşeşte de individualism cuvântul , care este un organ colectiv al umanităţii , dacă nu cumva singura ei fiinţă fragmentată îm nesfârşite substantive şi verbe rostite de peritorii globului pământesc. Despre poezie am o părere foarte bună. Dacă din punct de vedere sociologic omul este dezastruos , dacă din punct de vedere psihologic omul este explozibil ca şi dinamita , din punctul de vedere al poeziei din om , omul nu apare încă de nejefuit. Averea cea mai sigură şi cea mai importantă pe care o are umanitatea din timpul umanităţii mele este poezia fiecărui om în parte , - şi în acest sens înţelegem estetica ca pe expresia cea mai fiinţândă a eticii.

Poetul este aidoma unei moaşe de de ţară care ajută femeia pe câmp să nască.Dar a confunda moaşa cu miracolul naşterii ar fi un cântec al surzilor. Poezia poetului stârneşte poezia intimă a fiecăruia. Un poet este cu atât mai măreţ cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă , ci pe ei înşişi. Închei adăugând că Podul de la Struga e un curcubeu căruia zărim bolta,- şi ale cărui picioare nu i le zărim , dorindu-i-le lungi-prelungi ca ecuatorul.

Ave! Al vostru Nichita Stănescu
Azi.

I. A venit îngerul şi mi-a zis : de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de ştiinţă şi tu până la acum n-ai inventat nimic!
Cum să nu: am inventat ; numai că ştiinţa pe care eu am creat-o este atăt de subtilă , îmcât uneori se confundă cu firescul . Ea se numeşte hemografia , adică scrierea cu tine însuţi.

Terorismul apare astăzi ca formă a unei atitudini războinice. Pe de altă parte, comunitatea proclamă pacea. Într-un fel sau altul adevărul este ignorat fie prin declararea răului absolut, fie prin devierea către pacifism, iar conflictele sunt legitimate sentimental sau justiţiar.

Regretatul MAESTRU AL BAGHETEI, Ion Baciu, spunea la un moment dat că pe un dirijor bun îl vezi la acompaniament. Este dirijorul care îşi dă seama de faptul că în momentul în care „vedeta” este solistul, trebuie să se adapteze viziunii interpretative a acestuia. Bineînţeles că la această performanţă nu se poate ajunge decât în timp, acumulând o vastă experienţă şi, de fiecare dată, cunoscând partitura solistică şi cea orchestrală în cele mai mici detalii. }n concertul de joia trecută al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploieşti, PEDRO NEGRESCU a încercat să-şi demonstreze calităţile de conducător de orchestră în faţa publicului meloman ploieştean.