- Scris de Elena CIOBANU
După o întâlnire, la Bucureşti, cu mai mulţi copii supradotaţi din colegii aflate în capitală, inventatorul Justin Capră se pregăteşte să-i primească, sâmbătă, la locuinţa sa din Filipeştii de Pădure, pe micii pasionaţi de tehnică.
Având intenţia de a aduce, la Ploieşti, măcar o parte din piesele expoziţiei „The Human Body", prezentă, până pe 30 iunie, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa", reprezentanţii Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova încearcă să facă faţă cerinţelor speciale necesare unui astfel de eveniment. În acelaşi timp, ei atrag atenţia publicului că prezentarea este un demers educativ general.
Sociologii şi psihologii sunt îngrijoraţi de amploarea violenţei şi delicvenţei juvenile. În şcoli, cadrele didactice nu mai au control asupra evenimentelor nefireşti, ce se dezvoltă cu o agresivitate din ce în ce mai mare, ce poate concura cu succes cu cele mai bune filme horror, născocite de mintea unui regizor hollywoodian. Atâta timp cât există o bâtă sau o piatră, formele de violenţă nu vor dispărea. Cu ce vine societatea în contra-partida acestor forme de exprimare?
Sâmbătă, 30 martie, la Galeria de Artă Ploieşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu", a avut loc vernisajul unei expoziţii cu totul aparte. Sub titlul „Omagiu lui Nichita", membrii Uniunii Artiştilor Plastici filiala Prahova au reuşit să aducă pe simeze o serie de creaţii pline de sensibilitate şi originalitate.
În premieră în România, contratenorul Cezar Ouatu a urcat pe scena Filarmonicii din Ploieşti, miercuri seara, cu un spectacol care a ridicat valuri de admiraţie. Prezentă la eveniment, soprana Angela Gheorghiu s-a declarat încântată de performanţa solistului ploieştean care va reprezenta România la Eurovision, în acest an.