- Scris de Elena CIOBANU
Postul Paştilor este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. El a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea celor care urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului.
Lăsata Secului reprezintă o sărbatoare ce semnifică ultima zi în care se mai poate mânca „de dulce", înainte de a începe unul din cele patru mari posturi rânduite în Biserica Ortodoxă (Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintelor Paşti, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domului).
În premieră absolută în România, Cezar Ouatu, câştigătorului selecţiei naţionale Eurovision 2013, unul dintre cei mai mari contratenori contemporani ai lumii, aduce, în oraşul său natal, Spectacolul „Cezar the Voice - Opera Pop Opera", reprezentând o fascinantă împletire a operei clasice cu pop opera, stil deja cunoscut la nivel internaţional.
Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova va deschide oficial, luni, 18 martie 2013, orele 11.00, secţia din cadrul Palatului Culturii Ploieşti, în noua sa formula ştiinţifică şi muzeistică: Muzeul Omului.
Luni, 4 martie, invitaţii prezenţi în sala Casei Sindicatelor din Ploieşti au avut parte, începând cu ora 18, de un recital de muzică bună, în compania lui Nicu Alifantis şi a trupei sale. Odată cu latura artistică, evenimentul a fost unul caritabil, acţiunea fiind organizată de cele două cluburi Rotary din Ploieşti. Spectacolul marchează campania organizată de membrii Rotary, aceştia implicându-se în sprijinirea Căminului de copii din Băicoi, unde vor dona, printre altele, articole de mobilier.
Activişti în domeniul drepturilor omului din Europa de Est, adolescenta pakistaneză Malala, considerată un simbol al rezistenţei faţă de talibani, dar şi Bill Clinton se află printre cei 259 de candidaţi la Premiul Nobel pentru Pace, un nou record în ceea ce priveşte această distincţie.
Marţi, 19 martie 2013, la Teatrul Toma Caragiu Ploieşti, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian prezintă:
Repatrierea osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi a trecut de la stadiul de intenţie la cel de acţiune juridică. Iniţiatorii acestui demers s-au întâlnit la Guvern cu avocaţii desemnaţi de statul român să-i îndeplinească dorinţa marelui artist plastic.
Joi, 7 martie de la ora 19:00, filmul Poziţia Copilului, câştigătorul Ursului de Aur de la Berlin, va putea fi urmărit, în premieră, la Cinema City din Ploieşti.
Cutremurul s-a produs pe data de 4 martie 1977, la ora 21.22. Cu o intensitate de 7,2 pe scara Richer, cutremurul din 1977 a fost cel mai violent fenomen natural ce a lovit România în secolul XX, din punctul de vedere al pierderilor umane. Totodată, s-a situat pe locul al patrulea în topul seismelor produse în România în ultimii 200 de ani.