- Scris de Elena CIOBANU
• Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu”, în perioada 2 – 8 februarie, ne aduc momente de reflecție, răscoliri profund umane și emoții intense.
• Cei mai mici spectatori se pot bucura de scene pline de magie și suspans.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Pe data de 2 Februarie, creștinii ortodocși sărbătoresc Întâmpinarea Domnului. Această sărbătoare, ce cade la 40 de zile de la Nașterea Domnului Iisus, se ținea la Ierusalim cel puțin de la începutul secolului al V-lea, „cu aceeași bucurie ca Paștele”.
• La Roma a fost introdusă în jurul anului 650.
• Scriitorul Radu Paraschivescu a avut, la finalul acestei săptămâni, o întâlnire cu cititorii din Ploiești, în cadrul unui eveniment din seria LaceCoolTURAL, organizat de revista Lace Magazine by Loredana Novac.
• Prozator, traducător, jurnalist și redactor de carte, Radu Paraschivescu a răspuns întrebărilor venite din partea moderatorilor și din partea publicului.
• Astăzi, se împlinesc 174 de la nașterea scriitorului Ion Luca Caragiale, moment omagiat de Muzeul Memorial „I. L. Caragiale”, Casa de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploiești și Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești.
• Dramaturg, prozator și gazetar, Caragiale ne-a lăsat personaje memorabile, situații care distrează, dar și dor, adevăruri spuse cu zâmbetul pe buze.
• Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova invită publicul miecuri, 28 ianuarie, ora 11.00, la vernisajul expoziției temporare „Prințesa Martha Bibescu – 140”.
• Veți putea afla informații interesante despre viața și personalitatea prințesei și aveți ocazia să admirați o parte din corespondența faimoasei aristocrate.
• Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează vineri, 30 ianuarie, de la ora 11:30, evenimentul de lansare a volumului „Istoriile Ploieștiului în benzi desenate”, care va avea loc la Sala Nichita Stănescu a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești.
• Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2026, Zilele Caragiale.
• Evenimentele vor include depuneri de flori la busturile dramaturgului, un concurs de interpretare a personajelor caragialiene și gala laureaților în urma competiției culturale.
• În această săptămână, unele dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul Teatrului de Revistă Majestic revin în atenția publicului, propunând întâlnirea cu un carusel al emoțiilor, al muzicii și al poveștilor care au încântat generații întregi.
• Cei mai mici spectatori sunt invitați să pornească alături de legendarul Sinbad într-o aventură fascinantă.
• În urmă cu 167 de ani, pe 24 ianuarie 1859, s-a făcut Mica Unire.
• S-au creat premisele statului român modern prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al principatelor românești.
• A fost un eveniment plin de momente tensionate și decisive pentru viitorul românilor.
• Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului și-a dezvăluit joi nominalizările la Premiile Oscar din 2026, iar numele propuse pentru gala ce va avea loc pe 15 martie arată că aceasta va fi una cu o concurență puternică la statueta pentru cel mai bun actor.
• La categoria pentru cel mai bun film au fost incluse lungmetrajele văzute de specialiști drept favorite: „One Battle After Another”, „Marty Supreme” și „Sinners”.