Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Salubritatea în Prahova
Categorie: Dezvăluiri

Sebastian IGNAT

Un periculos cartof fierbinte este pasat între mâinile lui Virgiliu Nanu, președintele CJ Prahova și Mihai Polițeanu, noul primar al municipiului Ploiești. Gestionarea deșeurilor municipale în județul Prahova ajunge într-o etapă critică, pe fondul unor dispute complexe între autorități, operator și comunitățile locale. 

  • În timp ce autoritățile județene pregătesc o nouă licitație pentru gestionarea deșeurilor, municipiul Ploiești se retrage din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Prahova (ADI), decizie cu impact major care deschide, cu siguranță, un nou capitol al tensiunilor juridice și administrative. 
  • Până acum, ridicarea gunoiului din localitățile județului Prahova este intermediată contractual între operatorul UWS – United Waste Solutions (fosta ROSAL) și ADI Deșeuri care reprezintă un consorțiu de localități unite în această asociație. Filmul viitorului contract și identitatea noului operator se joacă zilele acestea.

CITEȘTE ȘI: APH EXCLUSIV. REZILIEREA CONTRACTULUI ROSAL, ÎN LINIE DREAPTĂ. ADI DEȘEURI PRAHOVA SANCȚIONEAZĂ DUR OPERATORUL (SURSE)

ZIUA DE FOC. Între timp, în data de 18 decembrie este supusă la vot, odată cu aprobarea documentației de licitație pentru noul contract de salubritate, și rezilierea contractului dintre ADI Deșeuri și operatorul UWS – fost ROSAL, care este acuzat oficial de o multitudine de nereguli în derularea contractului. Miza afacerii este una imensă, iar județul Prahova se pregătește să apară, din nou, în buletinele naționale de știri, mirosind din plin a gunoi și milioane de euro dispăruți în neant.

Cum justifică primarul Ploieștiului decizia de ieșire din ADI: „Independența era necesară”

Primarul Mihai Polițeanu a anunțat oficial ieșirea municipiului Ploiești din ADI Deșeuri, declarând că această decizie marchează „sfârșitul unui deceniu de mizerie și gunoaie”. Polițeanu a subliniat că, deși drumul către normalitate va fi dificil, acesta era singurul mod prin care Ploieștiul își poate redobândi controlul asupra calității serviciilor de salubritate. „𝗣𝗹𝗼𝗶𝗲𝘀̗𝘁𝗶𝘂𝗹 𝗮 𝗶𝗲𝘀̗𝗶𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗔𝗗𝗜 𝗗𝗲𝘀̗𝗲𝘂𝗿𝗶, 𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝘁̗𝗶𝗻𝘂𝘁 𝗼𝘀𝘁𝗮𝘁𝗶𝗰 𝗼𝗿𝗮𝘀̗𝘂𝗹 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗮𝗽𝗲 𝘂𝗻 𝗱𝗲𝗰𝗲𝗻𝗶𝘂” a declarat edilul.

  • Ploieștiului va trebui să desemneze un operator local de salubritate, independent de ADI. Primarul a descris această schimbare drept „singura premisă de la care puteam porni pentru a garanta servicii de calitate”. 

ADI Deșeuri atacă public decizia Ploieștiului: riscuri financiare

Decizia de retragere a fost criticată de ADI Deșeuri Prahova, care avertizează asupra riscurilor legale și financiare pe care le implică această separare. Într-o notă oficială adresată Primăriei Ploiești, ADI a subliniat că retragerea Ploieștiului contravine regulilor asociației și legislației naționale, deoarece o localitate poate părăsi ADI doar cu acordul unanim al tuturor membrilor. Totodată, retragerea Ploieștiului pune în pericol implementarea proiectului „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor” (SMID), finanțat din fonduri europene.

ADI Deșeuri avertizează că se pierd fonduri europene din cauza Ploieștiului: 

Potrivit documentelor de comunicare trimise între ADI Deșeuri și Primăria Ploiești, se estimează un risc major de penalități financiare și pierderea fondurilor europene: SMID este un proiect integrat la nivel județean, iar retragerea unei unități administrativ-teritoriale poate atrage sancțiuni pentru întreg județul. De asemenea, se invocă viitoare blocaje operaționale: Între momentul retragerii și organizarea unei noi licitații locale, există riscul ca serviciile de salubritate să fie suspendate, afectând grav populația.

United Waste Solutions, fosta ROSAL: prezență controversată în licitații. Direct și prin proxy

Potrivit surselor APH, compania United Waste Solutions (UWS), fostă Rosal, își manifestă intenția de a participa atât la viitoarea licitație organizată de Ploiești, cât și la cea organizată de ADI Deșeuri pentru zonele 2 și 6. Istoricul acestei companii ridică întrebări serioase despre eligibilitatea sa. De la datorii neplătite, mașini fantomatice care apar numai în acte, până la scandalurile neridicării gunoaielor cu care prahovenii s-au obișnuit în ultimii ani. UWS are, însă, o multitudine de sateliți, dintre care și Blue Planet, societatea care se ocupă de măturatul stradal în municipiu (Un contract distinct de UWS).

Documentele consultate de Actualitatea Prahoveană semnalează nereguli grave în derularea contractelor dintre UWS – fost ROSAL și autoritățile prahovene

ADI Deșeuri continuă să propună rezilierea contractului cu UWS, invocând nerespectarea obligațiilor contractuale: Investiții neonorate și lipsa echipamentelor promise, neplata redevențelor și emiterea facturilor printr-o firmă terță, lipsa bunurilor de retur, inclusiv mașinile de colectare care ar fi trebuit să intre în patrimoniul asociației.

Gunoaiele și patria

Viitorul gestionării deșeurilor în Prahova se joacă între o firmă controversată care tocmai I se dorește rezilierea contractului și interese economice care implică cadre retrase din zona de informații. Actuala UWS, fosta ROSAL, este manageriată de un fost ofițer de informații. În jurul acestuia pendulează și alte personaje din zona structurilor de informații care forțează relaționări diverse pe toate palierele administrative de putere ale statului. 

UWS (Rosal) mai vrea odată

Potrivit documentelor interne ADI și ale unor note oficiale emise de autorități locale intrate în posesia APH, operatorul UWS nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale, inclusiv realizarea investițiilor promise și achiziția de echipamente, compania a emis facturi printr-o terță societate, iar redevențele datorate ADI nu au fost plătite la timp, prejudiciind direct comunitățile deservite. Cu toate acestea, UWS își dorește să participe la noua licitație, ceea ce ridică semne de întrebare despre eligibilitatea sa, având în vedere istoricul de nereguli.

Impactul asupra cetățenilor

În mijlocul acestor conflicte administrative, cetățenii rămân principalii afectați. Taxele mari și serviciile insuficiente au fost principalele plângeri legate de activitatea UWS, iar retragerea Ploieștiului din ADI poate aduce noi blocaje.

Ședința ADI din 18 decembrie 2024 va aborda subiecte esențiale pentru gestionarea deșeurilor în județ:

            1.         Aprobarea documentației pentru o nouă licitație: Studiile de fezabilitate, caietul de sarcini și modelul de contract pentru zonele 2 și 6 vor fi analizate.

            2.         Rezilierea contractului cu UWS: Pe fondul neregulilor constatate, autoritățile propun încheierea imediată a relației cu acest operator.

            3.         Impactul ieșirii Ploieștiului din ADI: Decizia unilaterală a municipiului ridică noi probleme juridice și financiare, cu potențial impact asupra proiectelor europene și a altor membri ai asociației.

Concluzie

Decizia Ploieștiului de a ieși din ADI Deșeuri reprezintă o ruptură majoră în gestionarea integrată a deșeurilor din județul Prahova. În timp ce autoritățile municipiului își propun să obțină independența în gestionarea salubrității, județul riscă să se confrunte cu sancțiuni financiare și pierderi în proiectele europene. Este de notorietate gestionarea deficitară a serviciilor de salubritate în municipiul Ploiești, situație în urma căreia au suferit toți ploieștenii.

Decizia noului primar este una curajoasă. Rezultatele acesteia vor fi vizibile odată cu deschiderea discuțiilor legate de eventuale sume compensatorii către ADI – situație care va fi, probabil, reglată de o instanță de judecată – și organizarea unei licitații separate la Ploiești, în care să apară un operator care să își susțină, cu seriozitate, planul de acțiune asumat în viitorul contract de delegare. Întrebările rămase deschise și deciziile ședinței din 18 decembrie vor modela viitorul acestui serviciu public esențial, atât pentru Ploiești, cât și pentru întreaga comunitate județeană. Revenim cu detalii. Sebastian IGNAT 

Back To Top