Stimaţi infractori, procurori, judecători, politicieni şi, în general, nenorociţilor care îmi treceţi acum prin minte, urmează o lecţie de viaţă în care veţi învăţa ce înseamnă, cu adevărat, hoţia. Dacă până acum unii aveau impresia că ştiu să fure, vor avea, de data asta, o revelaţie în acest domeniu de activitate atât de profitabil în România. După un an de absenţă, revin în prim plan fraţii Cristescu, milionarii ăia din top 300 care au trecut şi prin Prahova ca să îngroape câteva fabrici luate pe doi lei de la stat. Vorbim despre Chimforex SA şi despre defuncta Real Pleaşa, care, după ani întregi de orgii sexuale cu activele, a decedat de la atâta supt. Iar curvele, aşa cum vă spuneam, continuă să se lăfăie în puf, nefiind încătuşate nici măcar la mişto, pentru 24 de ore. Citim, aşadar, despre România, Prahova şi furăciune în toată regula. A, uitasem, şi despre Justiţie, că nu ne potolim până nu ne închid ăştia de tot. Presimţim, deja, un scenariu probabil: flagrant în timp ce luăm şpagă. Doamne-ajută! La şpagă, desigur. Plătim şi impozit, dacă e nevoie, numai să vină!
Pe scurt, discutăm despre sex. Din cele mai vechi timpuri, sexul nu a făcut rău nimănui, decât poate cardiacilor. Această realitate medicală nu s-a aplicat şi în cazul angajaţilor de la SC Chimforex SA şi SC Real Pleaşa SA, care, după o partidă aplicată în grup, împreună cu patronii, au decedat, cu sutele, în şomaj. Singura erecţie palpabilă au avut-o patronii societăţilor în cauză, adică fraţii Emil şi Marius Cristescu, tinerii timişoreni care, prin trustul Bega, au reuşit să cumpere de la stat, în decursul anilor, în jur de 50 de societăţi. Săracii milionari din top 300 s-au păcălit, la prima vedere. Majoritatea fabricilor de stat cumpărate de la FPS - multe dintre ele aflate pe profit la momentul privatizării, însumând active de mii de miliarde de lei vechi - au decedat una după alta, alegându-se praful de ele. Noi suntem ferm convinşi că afaceriştii s-au chinuit la greu ca să le facă profitabile înainte de a le vinde la fier vechi pe bani grei şi nu putem decât să ne mirăm când auzim, în toată ţara, că tipii ar fi nişte hoţomani cu acte în regulă. Deci nu credem asta şi suntem ferm convinşi că numai fatalitatea le-a trimis pe bietele fabrici pe ultimul drum, cu vată în nas, prohod de popi lichidatori şi cu ghiulurile mătrăşite de la mâini. Să developăm filmul.
Liber la jaf
Pentru a ajunge la zi, se impune o scurtă recapitulare a acestei aventuri generice pentru privatizările postdecembriste pe bandă rulantă care au adus îmbogăţirea nababilor României. Lista e lungă, dar exemplul din rândurile următoare este aplicabil tuturor. Nu ne interesează faptul că unii au bani foarte mulţi. Ba chiar lăudăm orice iniţiativă de afaceri care aduce profit. Acest demers aduce beneficii, pe termen, lung, tuturor. În acest caz, afacerea s-a lăsat cu profit pentru unii şi cu adevărate drame sociale pentru marea majoritate. Asta este blamabil. Fabricile prahovene sus-menţionate, dar şi altele, au fost scoase la privatizare la preţuri minuscule. Aceşti coloşi ai industriei ceauşiste nu stăteau rău, la momentul achiziţiei lor, la capitolul contracte. Ba chiar am putea spune că Real Pleaşa exporta, atunci, în 5 ţări. Trustul Bega a cumpărat fabrica la un preţ mic, iar cei 700 de angajaţi au sperat că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine. Toate familiile muncitorilor, împreună cu aceştia, au avut parte, în scurt timp, de un coşmar. La niciun an de la privatizare, producţia s-a minimalizat, iar concedierile au curs pe bandă rulantă. Prin societăţi suveică, fraţii Cristescu au început să vândă activele societăţii către alte firme din trustul lor. Tranzacţiile pentru care există documente atestă subevaluări fabuloase. Cu alte cuvinte, schema este următoarea. Am două fabrici. Una este plină de macarale, maşini şi alte active valoroase care fac mai mult decât am dat pe toată uzina. Vând macaraua cu 12 milioane, vând maşina cu câteva milioane, vând tot pe preţ de nimic către altă societate la care patron sunt tot eu. Aşa a rămas Real Pleaşa fără maşini grele. Dar, pentru că mai erau bani de scos din societate, meşteşugul a mers mai departe. Macaralele vândute la preţ de nimic de la Real Pleaşa către Bega Ermat - societate din grup - îi mai trebuiau şi lui Real Pleaşa. De aceea, după ce a rămas fără ele, Real Pleaşa le închiria de la Bega Ermat. Vă tăvăliţi pe jos de râs? Staţi că n-am terminat.
146 de miliarde, fără număr, pentru fraţii Cristescu
Pentru că Real Pleaşa era o vacă de muls iar societatea Chimforex tocmai fusese cumpărată şi ea de către fraţii Cristescu de la stat, Real Pleaşa, prin directoarea Ecaterina Popescu, a hotărât că are neapărat nevoie de capitalul majoritar de acţiuni al SC Chimforex, deţinut tot de Marius şi Emil Cristescu. De aceea, Real Pleaşa a cumpărat pachetul majoritar de 90 la sută al Chimforex. La dosarul de lichidare există acte care atestă că o acţiune a Chimforex era evaluată la preţul mediu de 25.000 de lei vechi, sau 2,5 lei noi. Cu cât credeţi domniile voastre că a cumpărat Real Pleaşa acţiunile Chimforex? Conform actelor aflate pe masa justiţiei, în momentul de faţă, acţiunile deţinute de fraţii Cristescu au fost cumpărate de muribunda fabrică din Pleaşa la preţul de, ţineţi-vă bine cu mâna de buzunar, 218.200 lei vechi, sau 21,82 lei noi, adică de zece ori valoarea reală a unei acţiuni Chimforex. Acţiunile fiind, în marea lor majoritate, deţinute de persoanele fizice Marius şi Emil Cristescu, este de la sine înţeles că şi banii, adică peste 146 de miliarde, au intrat direct în conturile cristeştilor, să le fie lor de bine şi muncitorilor rău. Şi uite-aşa, Real Pleaşa s-a ales, la preţ umflat, cu pachetul majoritar de acţiuni al Chimforex. După care, aşa cum ştiu toţi prahovenii, a şi decedat, din cei peste şapte sute de angajaţi rămânând câţiva paznici plictisiţi, directorul şi reprezentantul lichidatorului.
De acum încolo, începe nenorocirea, în Justiţia română. Acolo unde sindicaliştii de la Real se luptă, de ani de zile, să dovedească, împotriva sistemului care se opune, nedreptăţile suferite şi spolierea angajaţilor şi a societăţii.
Justiţia intră pe fir. Pe firul scurt, desigur.
În data de 22 ianuarie 2007, sindicatul defunctei Real a introdus acţiune în justiţie pentru anularea contractelor de cesiune acţiuni încheiat între Real şi Chimforex. Cu alte cuvinte, sindicaliştii, aflaţi acum pe lista creditorilor care au de primit bani în urma lichidării societăţii, vroiau ca acţiunile Cristeştilor să se întoarcă la ei, iar societatea să îşi recupereze cele 146 de miliarde pierdute atât de penibil, pentru o societate aflată în faliment. A, uitasem să vă amintesc că SC Real Pleaşa, adică cumpărătorul pachetului majoritar de acţiuni a Chimforex, avea exact acelaşi director general ca şi Chimforex, cumpărata. Adică pe stimabila Ecaterina Popescu, dama de mână dreaptă a Cristeştilor. În data de 21 februarie 2007, fraţii Cristescu depun întâmpinare la acţiunea sindicatului. Normal că au depus, ce, voi aţi mai da înapoi banii veniţi printr-un tun atât de gras? Justiţia intră pe fir prin onorabilii săi reprezentanţi din Prahova, declarând, în data de 20 iunie, respingerea acţiunii de anulare. Până acum, 1-0 pentru fraţii Cristescu. Banii rămân la ei. Desigur că instanţa nu a băgat de seamă conflictul de interese enunţat de sindicat, în care se demasca faptul că cele două societăţi aveau acelaşi director. Nici măcar faptul că banii au fost viraţi în contul personal al fraţilor Cristescu, nu în contul SC CHIMFOREX.
Excepţia de dreptate din Justiţie
Comitetul creditorilor a declarat recurs iar prin decizia nr. 1336 din 29 noiembrie 2007 se casează sentinţa nedreaptă de mai devreme şi se trimite cauza spre rejudecare. Dosarul s-a reîntors la Tribunalul Prahova, iar primul termen a fost în data de 21 mai 2008. Până în noiembrie 2008, dosarul a fost pitit, probabil, sub robele magistraţilor, neîntâmplându-se nimic în cauză. De ce? Păi vă spunem tot noi imediat. Doamna judecător sindic Botnaru Hermina a justificat că nu s-au putut pune în aplicare dispoziţiile Curţii de Apel, la recursul despre care vorbeam mai devreme, şi anume încuviinţarea unei expertize financiar contabile, din cauză că, atenţie, procedura nu era corect îndeplinită prin necitarea corectă a pârâţilor. Dar salariul doamnei Hermina e corect?, întrebăm şi noi, aşa, de sanchi, că oricum ştim răspunsul, ca şi voi. În continuare, pentru că distracţia din Justiţia prahoveană continuă, la data de 12 noiembrie, pârâţii Cristescu, prin avocatul lor, care nu mai este Pitaru, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci fostul său angajat, dl. av. Popa Mihai - cu respect, maestre! -, ridică excepţia de decădere a reclamantului - Comitetul creditorilor - din dreptul de a introduce cerere în anulare, ca tardiv. Auziţi, bă, justiţiarilor, pe asta cu excepţia încercăm să o înţelegem. Deci ridicăm excepţii până facem scurtă la mână. Dar de dreptate cine se mai ocupă în ţara asta? Aud?
Honorata Instanţă
Instanţa - scuze, onorata instanţă - respinge cererea de anulare ca tardiv formulată, cu toate că această cerere de anulare a fost formulată în conformitate cu art. 81, alin1 şi alin2 din legea 85-2006, zicem noi, sperăm că notează şi onorata instanţă. De ce credem noi că judecătorul sindic Hermina are simţul umorului? Pentru că onorata Hermina respinge, în dispozitivul hotărârii, cererea de anulare formulată de comitetul creditorilor de la Real Pleaşa, adică ăia care au rămas cu buza umflată, ca să ne înţelegem, fără a ţine cont de procesul verbal al comitetului creditorilor anexat la dosar din data de 15 mai 2008, care hotărâse şi desemnarea DGFP Prahova ca reprezentant al Comitetului creditorilor în dosarul 8892-105-2005 cu termen de judecată 21 mai 2008. Acum, după ce v-am înnebunit cu date tehnice, să tragem o linie clară de concluzie jurnalistică. Antideontologică, desigur, aşa cum vom afla mâine din câteva răcnete ale magistraţilor prahoveni care ne vor înjura la telefon după articol. Deci, concluzie: S-a furat, bă, s-a furat! Revenim!