Categorie: Dezvăluiri

policlinica MICadrele militare active şi cele în rezervă din Prahova nu au cum să-şi efectueze analizele medicale gratuite, în această perioadă. Pe de o parte, laboratorul Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu din Ploieşti (Policlinica MI, după cum o cunosc ploieştenii) nu funcţionează deoarece aparatura se află în verificare, pe de altă parte, Clinica Mediurg, singura alternativă privată din Ploieşti, nu mai are fonduri de la Casa de Sănătate a Armatei.

Cei peste 18.000 de angajaţi şi pensionari ai Ministerului de Interne din Prahova nu au acces, în aceste zile, la servicii medicale paraclinice gratuite, aşa cum prevede legea.

Obligaţi să stea acasă

Prahovenii asiguraţi la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CASOPSNAJ), care obţin trimitere de la medicii de familie prescriptori aflaţi în relaţie contractuală cu această instituţie, sunt obligaţi să-şi efectueze analizele numai în judeţ, potrivit normelor în vigoare. În acest timp, singurele instituţii unde pot beneficia de servicii paraclinice, respectiv Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu din Ploieşti şi Clinica Mediurg, nu mai pot efectua aceste servicii medicale.

laborator analize policlinica MILaboratorul nu lucrează

„Momentan, laboratorul nu lucrează. Poate după 25 ale lunii, reveniţi cu un telefon", ni s-a răpuns de la departamentul de servicii paraclinice al policlinicii. „Nu avem substanţe suficiente pentru toate investigaţiile de laborator, poate luna viitoare", este răspunsul pe care l-a primit o pacientă din Ploieşti.
„Se fac analize, însă, momentan, unele aparate de laborator se află în procedurile de verificare, în vederea obţinerii avizelor necesare omologării, aşa cum prevede un ordin recent al Ministerului Sănătăţii. Procedurile vor mai dura o săptămână", ne-a declarat dr. Venceron Vlăsceanu, directorul CDMTA (Policlinicii MI) din Ploieşti.

Plafon epuizat

Potrivit datelor de la CASOPSNAJ, în cazul în care laboratorul Policlinii MI nu poate efectua astfel de servicii medicale, pacienţii au alternativa Mediurgului. „Există contract şi cu Clinica Mediurg. Valorile de contract sunt alocate lunar, dar există posibilitatea epuizării plafonului, caz în care pacienţii au alternativa programării. Dacă bolnavii nu acceptă această variantă, atunci ei pot plăti analizele", ne-a precizat dr. Ancuţa Lepuş, şeful biroului Ambulator din cadrul CASOPSNAJ.

De la Mediurg am aflat, însă, că nici gând de analize pentru angajaţii din armată. „Avem contract cu CASOPSNAJ, însă plafonul a fost epuizat. Poate luna viitoare. Vă rugăm să reveniţi cu un telefon luna viitoare", ni s-a răspuns. Nu programări, nu alte soluţii.

Ce e de făcut?

Unii pacienţii ne-au semnalat că situaţia durează de două săptămâni, iar ei riscă expirarea trimiterilor de la medicii de familie. Alţi pacienţi au aflat că şansele de a-şi efectua investigaţiile medicale sunt reduse în orice perioadă a anului, fondurile fiind puţine şi rapid epuizate la ambii furnizori de servicii medicale.

În aceste condiţii, însă, unde îşi pot efectua cadrele militare analizele medicale gratuite la care au dreptul, ca orice asigurat al ţării? Pentru cele 18.000 de angajaţi şi pensionari din Prahova, nu există decât o singură ieşire: să scoată banii din buzunar şi pentru serviciile minime pe care ar fi trebuit să le asigure sistemul în care au contribuit, poate, şi zeci de ani.



Back To Top