Sâmbătă, la sediul Prefecturii Prahova, a avut loc o întrevedere între reprezentanții Lukoil și autoritățile județene, în timpul căreia s-a anunțat oficial că au început procedurile de oprire a producției la rafinăria din Ploiești, acolo unde procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au efectuat joi percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro. Conturile rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploiești sunt blocate încă de la sfârșitul săptămânii trecute.
Conturile rafinăriei sunt blocate încă de la sfârșitul săptămânii trecute, au decalarat surse din cadrul companiei, acesta fiind și motivul principal pentru care activitatea Lukoil a fost oprită parțial.
În această dimineață o delegație ca rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploiești se află la București unde urmează să aibă o întrevedere cu ministrul Economiei în vederea găsirii unei soluții pentru ca activitatea la rafinărie să fie reluată în cel mai scurt timp. Activitatea rafinăriei a fost sistată parțial încă de vineri după-amiază și nu a fost relută nici în acestă dimineață, potrivit telegrama.ro.
Cu toate acestea, conducerea rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploiești dă asigurări prin intermediul unui comunicat remis presei că activitatea companiei nu este afectată de anchetă autorităților române.
Această situație a fost provocată de o anchetă care are loc în aceste zile la rafinăria Lukoil unde procurorii susțin că aici s-ar fi desfășurat mai multe tranzacții ilegale în urma cărora bugetul statului a pierdut 230 de milioane de euro, din care 112 milioane ar fi din evaziune fiscală, iar restul prin spălare de bani, detalii AICI.
Rafinăria din Ploiești face parte din grupul petrolier rus LUKOIL care lucrează pe teritoriul României încă din anul 1998 şi este una dintre cele mai mari companii energetice și de carburanți de pe piața românească având peste 2500 de angajați.