Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Economic

Începând din acest sezon, Romsilva vinde lemne de foc direct către populație, în baza noului regulament intrat în vigoare luna trecută și care își propune să elimine din circuit intermediarii.

 

Noul Regulament de valorificare a masei lemnoase din România a fost adoptat în data de 5 octombrie 2017 de Guvernul României, la propunerea Ministerului Apelor și Pădurilor, și, potrivit cifrelor furnizate de instituția amintită, a condus, în mai puțin de două luni de la intrarea în vigoare, la o creștere cu 20% a cantității de lemn de foc provenită din pădurile statului și vândută de către Romsilva populației pentru încălzirea gospodăriilor. Potrivit ministrului de resort, Doina Pană, Regia Națională Romsilva a scos la vânzare, la nivel național, 876.000 mc de lemn de foc pentru populație, la prețul de 151 lei/mc, iar până la sfârșitul anului se va ajunge la peste un milion de metri cubi.
Noul Cod Silvic, în care se prevede clar modul în care se asigură cu prioritate a lemnului de foc pentru populație, a fost adoptat în Parlament la sfârșitul lunii iunie și promulgat de către Președintele României în a doua parte a lunii iulie.
Ministrul Doina Pană a precizat că, pentru anul în curs, până în octombrie, la momentul intrării în vigoare a acestei prevederi, s-a mers pe un regulament de vânzare a masei lemnoase adoptat în 2016, care a prevăzut ca doar 15% din volumul de lemn din pădurile statului să fie pus pe piață de către Romsilva, 85% din volum fiind licitat pe picior către agenții economici atestați în exploatarea lemnului. Astfel, grosul lemnului s-a vândut deja la licitații pe picior până în vara anului 2016, aducând un profit uriaș firmelor cu activitate în domeniu, care au vândut cantități infime de lemn de foc populației. Spre exemplu, în 2016, primele 23 de societăți comerciale de profil din țară au achiziționat un volum de 1.056.765,5 mc masă lemnoasă din pădurile statului, cantitate din care au scos la vânzare, din pădure sau depozite, ca lemn de foc către populație, sub 42.000 mc. Ministerul Apelor și Pădurilor informează că aproape jumătate din cantitatea de lemn de foc vândută populației a fost asigurată de către doi agenți economici.
Romsilva a anunțat deja că pe noul cadru legislativ, în 2018 se vor pune pe piață pentru populație, strict din pădurile din proprietatea statului, aproape patru milioane de metri cubi de lemn. La această cantitate se adaugă și cea rezultată din exploatarea pădurilor din proprietatea unităților administrativ-teritoriale, gestionată de ocoalele silvice de regim.
În vara acestui ani, ministerul de resort anunța că, pentru cumpărarea lemnului pus la dispoziție de Romsilva, cetățenii trebuie să depună solicitări la unitățile administrativ-teritoriale pe suprafața cărora este amplasat fondul forestier administrat de ocolul silvic de stat. Lemnul de foc este valorificat prin vânzare directă, iar cumpărătorul acestuia nu va avea dreptul de a-l revinde, altfel lemnul va fi considerat de proveniență ilegală.
Lemnul de foc comercializat de Romsilva este lemnul de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm rezultat din lucrări de îngrijire, tăieri de igienă sau din produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafeţe compacte de maximum 3 ha, provenit din păduri proprietate publică a statului, explică autoritățile.

Back To Top