comandament black friday
Categorie: Economic

Încă opt operatori economici, din cei 10 verificați, vineri, de Comandamentul Black Friday organizat la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, au fos sancționați, anunță ANPC.

“În data de 12.11.2021, Comandamentul Special Black Friday a verificat 10 mari operatori economici, la nivelul întregii țări, care promovau reduceri speciale în această perioadă.

Operatorii la care au fost înregistrate nereguli, 8 la număr, sunt:

  • GRUP EDITORIAL LITERA SRL – www.litera.ro
  • HCV INTERNATIONAL SRL – www.watchshop.ro
  • ELECTRONIC WORD SRL – www.badabum.ro
  • JYSK ROMANIA SRL – www.jysk.ro și magazinul cu vânzare directă Jysk Ploiești
  • RETAIL CONCEPT DESIGN SRL (Mobexpert București)
  • ORANGE ROMANIA SA
  • DHS BIKE PART Deva
  • BRD Timișoara”, a informat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Potrivit sursei citate, “cele mai importante nereguli întâlnite au fost următoarele:

- se practicau vânzări cu preț redus, în condițiile în care prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea

- în oferta de Black Friday a BRD Timișoara – care a fost transmisă consumatorilor în 87.000 de SMS-uri - nu se informa în același câmp vizual și cu aceleași caractere, prin intermediul unui exemplu reprezentativ:

o rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;

o valoarea totală a creditului;

o dobânda anuală efectivă;

o durata contractului de credit;

o în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;

o după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.”

VEZI ȘI: “Ofertele” de Black Friday de la Jysk Ploiești, sancționate de ANPC

Amenzi de 260.000 de lei aplicate, vineri, de Comandamentul Black Friday

Pe lângă amenzile cu o valoare totală de 260.000 de lei, aplicate în urma neregulilor găsite, au fost emise șapte decizii de încetare a practicii comerciale incorect și  o propunere de încetare a practicii comerciale incorecte, în cazul BRD.

Comandament special la ANPC, pentru perioada reducerilor

La inițiativa Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Claudiu Dolot, a fost înființat Comandamentul Special Black Friday, care are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore a ofertelor cu promoții, din această perioadă, indiferent de domeniu de activitate.

”Am decis înființarea acestui comandament după ce am văzut rezultatele controalelor de zilele trecute, la cei care au «furat startul» campaniei de reduceri. Așa cum am spus de fiecare dată, manifestăm TOLERANȚĂ ZERO față de orice abatere de le legislația în domeniu. Parte a campaniei «Protecția Consumatorilor nu se negociază!», ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea lui Black Friday în Ziua Păcălellilor”, a declarat Claudiu Dolot.

 ANPC atrage atenția că vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor.  “Orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus”, au informat comisarii de la Protecția Consumatorilor.

 ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., la care pt fi semnalate nereguli și pot fi trimise mesaje, fotografii sau orice documente pot veni în sprijinul comisarilor, pentru sancționarea practicilor incorecte.

Back To Top