Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

hidrogen
Categorie: Economic

 

• Comisia Europeană a aprobat schema României de sprijin pentru producţia de hidrogen, în valoare de 149 de milioane euro.
• Cu acești bani, România trebuie să dezvolte fabricarea hidrogenului din surse regenerabile, ceea ce va duce și la reducerea dependenţei de combustibilii fosili din Rusia.
• Sprijinul va fi acordat sub formă de granturi directe tuturor actorilor din domeniul energetic implicați în proiecte care vor fi selectate.

Comisia Europeană a aprobat, luni, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane euro pusă la dispoziţie prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă („MRR”) pentru a sprijini producţia de hidrogen din surse regenerabile.
Scopul măsurii este să contribuie la dezvoltarea hidrogenului din surse regenerabile, în conformitate cu obiectivele Strategiei UE pentru hidrogen şi cu Pactul verde al UE. Schema va contribui, de asemenea, la obiectivele planului REPowerEU de a reduce dependenţa de combustibilii fosili din Rusia şi de a accelera tranziţia verde.

CITEȘTE ȘI: ANAF. Cea mai mare diferență dintre veniturile declarate și cele estimate este de 11,7 milioane de lei

„Această schemă în valoare de 149 de milioane euro permite României să îşi consolideze capacităţile de producţie de hidrogen din surse regenerabile, limitând în acelaşi timp posibile denaturări ale concurenţei. Măsura adoptată astăzi va contribui la realizarea Strategiei UE pentru hidrogen şi a ambiţiilor Pactului verde european. Mai mult decât atât, măsura va ajuta România să înlocuiască gazele naturale, cărbunele şi petrolul din industriile greu de decarbonizat şi din transporturi şi să îşi reducă dependenţa de combustibilii fosili importaţi, în conformitate cu planul REPowerEU”, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager, citează economica.net.
Schema notificată de România, care se va desfăşura până la 31 decembrie 2023, va fi finanţată parţial prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare şi rezilienţă al României şi a adoptării acestuia de către Consiliu.
Schema va sprijini construcţia de noi instalaţii pentru producţia de hidrogen din surse regenerabile, cu scopul de a realiza, până la 31 decembrie 2025, capacităţi de producţie a hidrogenului din surse regenerabile de cel puţin 100 MW în instalaţii de electroliză care să producă cel puţin 10 000 de tone de hidrogen pe an.
Schema este deschisă întreprinderilor de toate dimensiunile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de hidrogen sau de energie electrică, unităţilor administrativ-teritoriale sau institutelor naţionale de cercetare şi dezvoltare din domeniul energiei, inclusiv asociaţiilor sau parteneriatelor formate de actorii respectivi. În cadrul schemei, sprijinul va fi acordat sub formă de granturi directe. Valoarea maximă a ajutorului care poate fi acordat fiecărui proiect nu va depăşi 50 de milioane euro.

Proiectele vor fi selectate printr-o procedură de ofertare transparentă şi nediscriminatorie, în cadrul căreia beneficiarii vor concura pentru cea mai mică valoare a ajutorului pe MW de capacitate de electroliză instalată. Prima cerere de proiecte a fost lansată în luna iunie 2022.
Sursa: economica.net

CITEȘTE ȘI: Studenții cer 90% reducere la biletele de tren

 

Back To Top