Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Economic

 

• Cea mai mare diferenţă dintre veniturile declarate de un contribuabil, cetăţean din Iaşi, şi cele estimate de ANAF la persoane fizice se ridică la 11,7 milioane lei.
• Contribuabilul are de plătit statului impozite de 3,5 milioane de lei.
• În luna iulie, au fost descoperite 21,4 milioane lei diferenţe între veniturile declarate şi veniturile estimate.


Cea mai mare diferenţă dintre veniturile declarate de un contribuabil, cetăţean din Iaşi, şi cele estimate de ANAF la persoane fizice se ridică la 11,7 milioane lei, acesta având de plătit statului impozite de 3,5 milioane de lei, a anunţat, luni, preşedintele instituţiei, Lucian Ovidiu Heiuş, în cadrul unei conferinţe de presă.

CITEȘTE ȘI: CNCAN: Sistemul de monitorizare a radioactivității din Ucraina nu indică depășiri peste valorile normale

„În luna iulie, s-au descoperit 21,4 milioane lei diferenţe între veniturile declarate şi veniturile estimate de noi, creanţele fiscale aferente, respectiv impozitele calculate pe această sumă, au fost de 5,9 milioane de lei. Cea mai mare diferenţă a fost găsită la un contribuabil din judeţul Iaşi, de 11,7 milioane de lei, creanţa stabilită, respectiv impozitul pe care trebuie să-l plătească este în valoare de 3,5 milioane de lei. În Bucureşti, la un contribuabil, diferenţa a fost de 3,5 milioane de lei, creanţa stabilită a fost de 1 milion de lei, iar în Buzău, la un contribuabil, diferenţa a fost de 3,2 milioane de lei, creanţa stabilită a fost de 0,8 milioane de lei. V-am dat trei cele mai mari diferenţe şi impozite stabilite pe care l-au descoperit colegii mei în luna iulie”, a spus Lucian Ovidiu Heiuş, citat de digi24.ro.
Detaliile despre domeniile în care activează datornicii nu au putut fi date pentru că acest lucru ar încălca secretul fiscal, dar acestea vor fi aflate dacă persoanele vizate vor contesta în instanță creanțele stabilite de inspectorii ANAF.
Controalele pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane, care au avut loc luna trecută, au fost anunțate încă din luna iunie. „Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar în acelaşi timp creează şi o mare frustrare în rândul societăţii româneşti, creând chiar modele antisociale. Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează cu opulenţa şi luxul pe cere îl afişează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând şi care, în viaţa lor, nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constaţi că ele sunt aproape inexistente”, a declarat Lucian Ovidiu Heiuş.
Preşedintele ANAF a menţionat că a transmis Direcţiei Generale de Control Venituri Persoane Fizice să realizeze o analiză de risc.
Sursa: digi24.ro

CITEȘTE ȘI: Localitățile din Prahova unde au loc restricții de apă potabilă pe timpul nopții și pe timpul zilei

Back To Top