- Scris de Irina Sima
În urma apariției în mijloacele mass-media a unor informații eronate despre tariful pentru energia termică facturată populației, Veolia Energie Prahova dorește să facă următoarele precizări:
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care obligă hipermarketurile să expună la raft 51% produse româneşti şi le interzice să încaseze de la furnizor taxe şi servicii, anunţă Administraţia Prezidenţială. Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, în unanimitate în luna iunie.
Romgaz Mediaş (SNG), cel mai mare producător intern de gaze, a anunţat realizarea unei noi descoperiri importante de hidrocarburi pe teritoriul României în Perimetrul RG 06 Muntenia Nord–Est, unde desfăşoară operaţiuni petroliere că unic titular al Acordului de Concesiune pentru Explorare–Dezvoltare–Exploatare.
Băncile străine au retras în opt ani 13 mld. euro din liniile de finanţare acordate subsidiarelor locale, care au ajuns la un nivel de 9 miliarde de euro la finalul lunii martie, adică de peste două ori mai puţin decât la începutul crizei financiare, arătă datele dintr-o prezentare a prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu. Numai în ultimele trei luni retragerile au cumulat un miliard de euro. Spre comparaţie, pe întreg parcursul anului 2015 finanţările retrase au cumulat 2 mld. euro.
Proprietarii de restaurante, baruri, pensiuni, hoteluri, dar si tabere sau campinguri vor plati din 2017 un impozit forfetar, de doua ori pe an, potrivit unui proiect de lege care a fost aprobat in Parlament si asteapta promulgarea presedintelui. Intreprinzatorii vor plati impozit forfetar indiferent de cifra de afaceri; asta inseamna ca si firmele care acum sunt declarate microintreprinderi vor trebui sa achite impozitul, incepand cu 2017, dupa noua metoda de calcul.
Luptători antitero, jandarmi, pirotehniști, pompieri și medici din cadrul SMURD au participat vineri la o amplă simulare de intervenție în caz de atac terorist, la una dintre cele mai mari stații de pompare a țițeiului din Europa, stația Călăreți aparținând de societatea națională Conpet SA.
Primul exercițiu de intervenție antiteroristă de mare anvergură va avea loc la una dintre cele mai mari stații de pompare a țițeiului din Europa, se anunță într-un comunicat de presă al companiei CONPET.
Intervenția specializată, care are ca scop gestionarea atacului unei grupări infracționale care amenință cu detonarea unei încărcături explozive amplasate într-un autoturism, se va desfășura în data de 17 iunie, de la ora 11:00, la Stația Călăreți - CONPET S.A., situată la 50 de kilometri de București.