- Scris de Irina Sima
Camera Deputaţilor a respins în şedinţa de plen cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a proiectului de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, cu 174 de voturi pentru respingere, o abţinere şi 85 de voturi împotrivă. Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect. Înainte de a intra la votul final, comisia de buget-finanţe a dat un raport de respingere a cererii preşedintelui Klaus Iohannis. Legea va fi trimisă la promulgare preşedintelui, care nu mai are altă variantă decât promulgarea.
Datoria publică a României a crescut în 2015 cu 6,82% faţă de 2014 şi cu 18,22% comparativ cu 2013, ajungând la 315.833 milioane de lei. Pe de altă parte, în aceeaşi perioadă, PIB-ul României a înregistrat o evoluţie pozitivă, atingând la sfârşitul anului 2015 valoarea de 712.832 milioane de lei, în creştere cu 11,80% faţă de nivelul înregistrat în anul 2013 şi cu 6,93% faţă de cel înregistrat în anul 2014.
Peste 60% din copiii care acum încep şcoala primară vor avea meserii care azi nu există, în contextul în care peste 50% din joburile actuale ar putea fi afectate de automatizare, companiile fiind preocupate de securitatea cibernetică, urmare a dependenţei de tehnologie, potrivit Business Magazin.
Valley 21, cel mai prestigios proiect de case de vacanță premium dezvoltat în România, la Vama Buzăului, a fost prezentat în cadrul unui seminar dedicat, inclus pe agenda forumului româno-olandez Romanian Business Day, eveniment ce a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, pe celebrul stadion Gelredome din Arnhem, Olanda.
Contribuabilii care nu şi-au încasat la timp creanţele comerciale de la instituţii ale statului vor fi protejaţi de executare silită, anunţă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat. „Prin art. 230 din Codul de procedură fiscală a fost reglementată o procedură specială de executare silită aplicabilă doar contribuabililor care, concomitent cu obligaţiile fiscale pe care le au de plătit statului, deţin şi creanţe asupra statului, concretizate în sume certe, lichide şi exigibile pe care le au de încasat de la instituţii sau autorităţi publice", precizează ANAF.
Reprezentanţii transportatorilor le sugerează asigurătorilor de RCA (răspundere civilă auto) să părăsească România, dacă nu acceptă condiţiile impuse pe piaţa românească, anunţă Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România - COTAR.
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au decis majorări substanţiale de salarii în domeniul medical şi în educaţie, deşi salariile au crescut în aceste sectoare în medie cu 30% în ultimul an, informează Ziarul Financiar. Impactul bugetar anunţat de ministreul finanţelor este de 4,8 miliarde de lei, dar economiştii cred că el va fi mult mai mare. Potrivit acestora, majorarea nu va avea influenţă asupra bugetului pe 2016, dar va face un an 2017 extrem de dificil, în condiţiile în care cheltuielile sunt deja la limită.